All Aboard!

Va multumim!

2012-02-20T12:32:00.004+02:00

Stiti voi pentru ce!;)
Ne revansam in turneul "Jukebox." :)

Francesca

2012-01-31T10:39:00.009+02:00

Dragilor,
Parcă n-a trecut mai mult de o zi de când am scris ultima dată aici. :))
Mulțumiri tuturor acelora care, constant, mi-au reproșat că nu am mai scris nimic, care m-au încurajat să reiau acest obicei. De multe ori am vrut să o fac dar nu am avut timp, iar când am avut timp, ei bine, aici Internetul a făcut tot posibilul să-mi pună piedici: articole interesante de citit, videoclipuri de văzut, etc. Mea culpa!
Nu promit că de data asta voi fi constant, am mai făcut-o si nu m-am ținut de cuvânt, dar sper să nu mai treacă un an și trei luni până la următoarea postare.
Hai să vă spun cu ce m-am ocupat în acest timp:

1.Am mai tradus o carte. Se numește „Puterea subconștientului” și a fost scrisă de dr. Joseph Murphy. Trebuie să vă spun de la început că această carte nu vine să întregească rafturile cu maculatură motivațională, prezente în toate librăriile din România. Autorul, un om fascinant, care a fost rând pe rând farmacist, soldat, predicator, realizator de emisiuni radio-TV, nu face decât să pună pe hârtie lucruri, motivații intrinseci, situații în care subconștientul fiecăruia dintre noi poate fi de mare ajutor, indiferent de problemele pe care le întâmpinăm. Este inevitabil un aer de film american cu oameni de succes dar, dincolo de asta, veți găsi multe lucruri folositoare, pe care le știați deja dar pe care le-ați uitat sau ați ales să nu le folosiți. Dacă cele de mai sus vi se par interesante puteți găsi cartea aici.

2.Cât de curând voi începe lucrul la o nouă traducere, de data aceasta o carte care, cel mai probabil, mă va ține în casă în următorul an. Detalii când va fi gata.

3.În primăvara anului trecut am înregistrat o piesă alături de fostul nostru sunetist, Andrei „Banderas”, o piesă complet diferită față de cele pe care le cânt de obicei. Până săptămâna trecută nu s-a mai întâmplat nimic cu ea, dar sâmbătă și duminică piesa a primit o „surioară”, făcută de Laurențiu (pe el îl cunoașteți, așa că nu vă mai spun nimic despre el). I-am înregistrat partiturile vocale, piesa fiind acum în stadiul de producție cu Laurențiu la butoane. Ne-a plăcut ce a ieșit și ne-am propus să continuăm acest demers, poate la un moment dat, spre finalul anului vă vom putea oferi câteva piese. Ne gândim ca undeva în viitor să le și cântăm în public, dacă se va ivi ocazia.

4.Am început lucrul la un proiect muzical la care mă gândesc demult și pe care sper să-l pot înregistra anul ăsta. Este vorba de o piesă ceva mai lungă, probabil va avea în jur de 30 de minute. Am discutat cu mai mulți prieteni din scena muzicală, colegi din alte formații, care s-au arătat deschiși față de această idee. Când se va concretiza o veți avea disponibilă pe net.

Acestea au fost principalele lucruri care s-au întâmplat anul trecut, dincolo de activitatea cu formația, pe care o cunoașteți la fel de bine, sau chiar mai bine decât mine.

PS. Probabil vă întrebați cine este Francesca? Francesca este chitara de mai sus. S-a alăturat băieților din familie (M.J și M5) în vara anului trecut. Vine de la Bistrița și este hotărâtă să dea glas ideilor mele muzicale.

Hugs,
Oscar

15 and more

2010-11-22T16:36:00.004+02:00

Salutari dragilor!
Gata, a trecut febra lansarii primului album live si a aniversarii unui an de cand am primit buletinul.
Incep cu multumirile pentru o seara incredibila, pe care nu o vom uita niciodata: seara de 18 noiembrie defineste cel mai bine toate dorintele si asteptarile noastre, sterge cu buretele toate neimplinirile din acesti 15 ani si ne-a dovedit inca o data, desi nu mai era nevoie, ca suntem cea mai norocoasa formatie din Romania: va avem pe VOI, cei care ati fost in Silver Church, dar si cei pe care ii intalnim pretutindeni in tara, care ne trimit mesaje de incurajare, ne asculta muzica, ne sustin in tot ceea ce facem. Cuvintele sunt de prisos pentru a va multumi: A Huge Bow Down On Two Knees!
Turneul este in plina desfasurare, incercam sa ajungem in cat mai multe locuri cu putinta, sa intalnim cat mai multa lume.
Off the record: se lucreaza la piesele pentru un nou album, au aparut deja cateva idei interesante, mini-vacanta de Craciun ar trebui sa aiba ca urmare primele schite de piese.

O alta veste buna pe care trebuie neaparat sa vi-o impartasesc: povestea lui Vlad Tepes continua. Vasile Lupasc a terminat de curand, impreuna cu marele actor Mircea Albulescu, un prim audiobook, intitulat "Strajer la portile raiului." Vocea inconfundabila a lui Mircea Albulescu da un farmec cu totul aparte povestii si te poarta pe nesimitite in atmosfera de poveste de acum 5 veacuri. L-am ascultat aseara cu nerabdare si cu mare placere si cred ca il voi mai asculta de multe ori in zilele care urmeaza. Merita sa-l auziti pe Mircea Albulescu dand viata povestii vietii lui Vlad Tepes. Ascultati fragmente si cumparati de aici.
Si cum asta nu ar fi de ajuns, Vasile ne pregateste o noua mare surpriza: in curand, un al doilea audiobook, va fi disponibil in lectura lui Marcel Iures. Gasiti un fragment pe youtube aici.

Din pacate am si o veste trista: un vechi prieten al formatiei, muzician la randul sau, TOM, a plecat dintre noi. Poate unii dintre voi l-au vazut in concert cu DoDiez, actuala formatie DeathDrive, poate l-ati vazut cantand in alte proiecte. Tom a fost un baiat de nota 20, foarte vesel, saritor, un tip pe care te puteai baza intotdeauna. L-am cunoscut odata cu primele noastre concerte din Bucuresti, in toamna anului 2000, am mers la el acasa, ne ajuta cu diverse elemente de la toba, statea cu noi in timpul concertelor.
Ne intalneam ocazional prin oras, era intotdeauna plin de entuziasm, lucra la proiecte noi, isi dorea sa ne intalnim si sa ne reamintim vremurile trecute. Nu am mai apucat sa facem asta. RIP, bro! Ramai in inimile si in amintirea noastra! :(
Cei care l-au cunoscut, ii pot aduce un omagiu joi seara in club Fabrica. Voi fi si eu acolo, impreuna cu cei care l-au cunoscut si iubit.

Pomana porcului

2010-11-05T16:38:00.003+02:00

Ezitam daca sa pun sau nu acest link. Si totusi, istoria se mistifica si se potriveste pe fondul ezitarilor, amanarilor, tatonarilor, asteptarilor, sau cum altfel dorim sa numim momentele in care nu sunt suficient de tari incat sa spunem lucrurilor pe nume.
Citesc oripilat de azi dimineata diverse necroloage, ode post-mortem, portete fantastice si pareri de rau dedicate lui Adrian Paunescu.Povestile cu cenaclul, cu cati artisti a ajutat sa se lanseze si asa mai departe, le pun in umbra pe cele ale artistilor al caror destin artistic a fost ingropat de bardul de curte al regimului comunist. Uitam ca Paunescu taia si spanzura in Cenaclu si, la fel cum pupa in fund conducatorii, ii placea si trebuia sa fie pupat in fund, pentru ca artistul respectiv sa ajunga sa faca parte din spectacol. Gasiti suficiente marturii in acest sens pe Internet.
Poate nu sunt in cea mai buna forma pentru a sintetiza acum ceea ce trebuie spus. A facut-o Vladimir Tismaneanu aici:

Play from Your Fuckin' Heart

2010-10-29T13:44:00.004+03:00

Omul asta mi-a servit cea mai buna lectie de muzica din toate timpurile. Incercam sa fim cat mai sofisticati, sa avem instrumente si echipamente cat mai bune, sa aratam cat mai bine, cu parul aranjat, imbracati in tendinte, sa dam bine pe sticla, sa avem lipici la microfon si uitam ceea ce este cel mai important: SA CANTAM!!!

Un an fara Schija

2010-09-28T16:08:00.004+03:00

Se implineste un an de cand Schija nu mai e printre noi. Ucigasul sau e inca liber, iar dosarul nu a parasit sediul Politiei. Oricum, maximul de pedeapsa e inchisoarea cu suspendare, pentru "culpa." Adica nu a vrut sa-l omoare, desi a calcat linia dubla continua si a intrat pe interzis. Tot din imprudenta l-as putea calca si eu cu masina pe trotuar, pentru ca, nu-i asa, eram la volan si am adormit, urcandu-ma cu masina pe trotuar.

RIP bro, you'll never be forgotten! :(
http://www.youtube.com/watch?v=F4fPv450OYM

Thank You's

2010-08-10T16:34:00.002+03:00

Hello everyone,
In primul rand, multumiri pentru urarile pe care le-am primit din partea voastra! Fie ca a fost vorba de telefon, mail, facebook, mesaje offline, am fost foarte impresionat si magulit de gandurile bune pe care le-am primit, ganduri pe care vi le intorc insutit.
Nu am foarte multe de povestit din acesti 30 de ani, nu am apucat sa fac prea multe lucruri, pentru ca ceilalti 4 baieti au avut grija sa ma tina ocupat vreme de 15 ani. :))
Sper ca si urmatorii 30 de ani vor fi la fel de ocupati si ca voi, dar si cei care vin din urma, sa fiti in continuare alaturi de noi, asa cum ati fost si pana acum.

God bless you!
Oscar

Have I Told You Lately That...

2010-06-14T09:15:00.003+03:00

Dragelor si dragilor,
Bine v-am regasit!
A fost un final de saptamana plin de evenimente. Am facut ceva kilometri prin acest inceput feroce de canicula. Reiau evenimentele incepand de joi dupa-amiaza:
1. Joi seara a avut loc a doua intalnire xbass, tinuta la Campina, in clubul "Live." U public mai numeros fata de anul trecut, cativa muzicieni de exceptie, care au oferit un jam session splendid, un mic tutorial, pe care l-am sustinut spre folosul colegilor aflati la inceput de drum si sansa de a proba multe chitare bass exceptionale. In poza din postul precedent m-am jucat cu un Sandberg, un bass nemtesc plin de adrenalina, numai bun de cantat rock cu el.
2. Vineri, dupa o zi infernala la birou, am plecat spre Targoviste pentru, probabil, ultimul concert pana la lansarea de la toamna. Am regasit, cu bucurie, sala mare a Casei Tineretului renovata, numai buna de folosit pentru cantari. Mai important decat asta, am regasit multi dintre prietenii mai vechi sau mai noi ai formatiei, alaturi care am petrecut 70 de minute foarte incinse.
3. Sambata am plecat dis de dimineata spre Constanta, spre a evita pe cat posibil caldura care se instaleaza odata cu orele pranzului. Ajunsi la Mamaia,toata lumea, mai putin eu si John (printre talentele noastre nu se numara si cel al inotului), adat buzna in apa, eu ramanand pe mal pentru a pazi haine, telefoane, pachete de tigari si orice altceva mai aveau colegii prin buzunare. Concertul, inceput in jurul orelor 21:00, a fost continuat cu o bere, pana aproape de ora 05:00, moment in care am inchis pravalia si ne-am dus la somn.
4. Duminica am facut ochi la 09:00, mic-dejun si am plecat spre Bucuresti, pentru a ajunge la timp la noul magazin Black Widow. Amplasat intr-un spatiu mult mai mare, luminos, magazinul este usor accesibil, fiind situat in apropierea Garii de Nord. Florin ne-a spus ca lucrarile nu se opresc aici, curand urmeaza sa inceapa amenajarea unei cafenele deasupra magazinului, cafenea care ar putea deveni un loc de intalniri periodice.
Nu a apucat sa filmez teaser-ul de care vorbeam saptamana trecuta, pentru ca sambata am plecat foarte devreme, iar ieri camera era descarcata.
Inca o veste, pe scurt, urmeaza sa revin cu detalii in cursul saptamanii: mergand spre metrou, l-am intalnit intamplator pe Vasile Lupasc, bunul nostru prieten si unul dintre "parintii" albumului Vlad Tepes - Poemele Valahiei." Vasile se intorcea de la targul de carte Bookfest, unde avusese loc lansarea celui de-al doilea volum al cartii "Rastignit intre cruci", carte care a servit ca motor pentru cel mai nou album al nostru. Am primit un exemplar, pe care am inceput sa-l citesc cu nerabdare. Va povestesc cum a fost. De la primele pagini, cartea promite sa fie cel putin la fel de captivanta ca si primul volum. Daca doriti sa achizitionati cartea o puteti gasi aici.
Hugs,
Oscar

Rectificare

2010-06-11T15:39:00.001+03:00

Salutare tuturor,
Revin cu informatii noi, legate de intalnirea de duminica.
Adresa magazinului este: Blvd. Al. I. Cuza, nr. 32, colt cu strada Veronica Micle. Este foarte aproape de Gara de Nord.

See ya,
Oscar

P.S Poza de mai sus este facuta aseara, la intalnirea xbass de la Campina. Va povestesc saptamana viitoare cum a fost.

Propuneri

2010-06-09T09:55:00.002+03:00

Acum doua saptamani vorbeam cu un prieten despre cat de putin timp reusim sa petrecem impreuna, in rarele ocazii in care ne este dat sa ne intalnim. Ulterior, m-am gandit la faptul ca, desi ne intalnim la concerte, nu reusim sa petrecem prea mult timp impreuna, fiind mereu presati de timp.
Pentru a repara acest neajuns m-am gandit la mai multe variante de a putea comunica, fie si virtual, pana atunci cand vom avea timp, cine stie, sa organizam o intalnire cu voi toti. Dar iata la ce m-am gandit:
1. Ne puteti trimite intrebari pe mail, iar noi sa facem un filmulet in care fiecare dintre noi, pe rand, sa raspunda la ele. Ma gandeam ca, pe rand, fiecare dintre noi sa va raspunda la intrebarile pe care cu siguranta le aveti, dar pe care nu apucati sa le puneti.
2. Ma gandeam ca periodic sa postam pe site un filmulet in care sa va povestim ce am mai facut, ce avem de gand sa facem, care sunt planurile pe termen scurt, mediu.
3. Am fi vrut sa transmitem live, via Internet, cate o repetitie, insa costurile implicate sunt destul de ridicate. Inca nu am renuntat la idee, ne gandim care ar fi calea optima de a o pune in practica.
4. Am in gand un concurs, ai caror 10 castigatori sa faca playlist-ul unui concert Trooper.Inca nu stiu cum va arata concursul, insa castigatorii sai vor alege fiecare cate o piesa din repertoriul nostru, piesele urmand a fi interpretate intr-un concert by request. In felul acesta exista sansa de a dezgropa piese pe care nu le-ati auzit niciodata cantate pe scena, piese mai noi sau mai vechi, in romana sau in engleza, din era moderna sau cretacica. Voi alegeti, noi cantam! :)

Cam astea ar fi ideile mele. Voi filma sambata dimineata un mic teaser pentru aceste idei. Daca aveti intrebari, va voi raspunde cu placere. :)

In alta ordine de idei, duminica ne vom intoarce de la Constanta si vom face un scurt popas pe centrul vechi al Bucurestiului, pentru inaugurarea noului magazin "Black Widow". Daca aveti timp si chef, ne putem vedea la un pahar de vorba.

Hugs,
Oscar

Monday Morning Apocalypse

2010-06-07T11:17:00.004+03:00

Salutare tuturor,
Incerc sa ma tin de promisiune si sa scriu cat se poate de des.
Am avut un weekend plin, oarecum acasa (Bucuresti-Targoviste - Bucuresti), care a inceput cu o escala la MenFest, vineri seara, la Romexpo. Nici noi nu am stiut de concert din vreme, nici voi nu ati stiut de concert, dar am petrecut in jur de o ora cantand piese care ne-au venit in cap pe moment, un repertoriu de evergreen-uri, potrivit evenimentului.
Sambata am reusit sa ajung in Targoviste, pentru o zi libera, daca nu ma insel a fost prima de la Paste incoace, in care am umblat de colo-colo, mai ceva ca intr-o zi obisnuita de alergatura. Aseara am incheiat seria de concerte de club, cu o petrecere in Silver Church, un concert foarte fain cu o atmosfera deosebita, pentru care va multumim din suflet.
In rest, duc lupte de gherila pentru a renunta la fumat: nu e prima incercare, dar ma simt mai hotarat ca niciodata sa renunt. Au trecut deja 10 zile si am rezistat tentatiei, in ciuda intalnirii cu "monstruoasa coalitie", formata din John si Laurentiu. Paradoxul era urmatorul: in timpul saptamanii nu fumam si nici nu simteam nevoia sa o fac. In schimb, in weekend sau la concerte, intalnindu-ma cu cei doi, ma trezeam invariabil cu o tigara intr-o mana si cu o bere in cealalta. Un reflex pavlovian, de care sper ca am reusit sau sunt pe cale sa scap.
Ceea ce va pot spune, dupa 15 ani de fumat, este ca nu merita sa-ti bati joc de sanatatea ta si, pana la urma, de banii tai, doar ca sa fii cool, sa fii in "randul" lumii.Sper ca aceste cuvinte sa nu se mai intoarca impotriva mea, asa cum au facut-o de mai multe ori, si sper sa scap definitiv de acest obicei prost. Fingers crossed!
In alta ordine de idei, saptamana asta se anunta la fel de aglomerata ca si precedentele: joi voi fi la Campina, la intrunirea xbass de anul acesta. Cantam, vorbim, probam chitare bass, este o noua ocazie de a-mi intalni colegii bassisti, din cea mai frumoasa si mai civilizata comunitate online din care am facut parte vreodata. Vineri suntem la Targoviste, pentru un concert umanitar: ca de fiecare data, atunci cand am fost solicitati sa participam la astfel de evenimente, am facut-o fara preget. Sambata vom fi la Mamaia, la Seawolves Bike Fest, intrunirea bikerilor constanteni si nu numai. Alaturi de lupii de mare si de Iris vom petrece o seara, pe care o dorim cat mai frumoasa. Daca aveti drum pe litoral, ne gasiti in campingul de la Mamaia.
E ora 12:30 si inca nu am reusit sa ma activez. Ma duc sa prind o cafea.

Hugs,
Oscar

Concerte

2010-06-04T11:23:00.004+03:00

Salutare dragilor,
N-am mai scris de multisor, dar voi incerca sa imi fac timp sa postez macar o data pe saptamana cateva dintre lucrurile care ni se intampla.
Ce va pot spune este ca a inceput procesul de scriere a pieselor pentru urmatorul album de studio, care va aparea anul viitor. Inca nu stim cum va suna, insa avem multe idei, pe care abia asteptam sa le punem in practica.
In acelasi timp, lucram la concertul aniversar de 15 ani, speram sa va putem oferi o petrecere frumoasa, pe masura sustinerii si iubirii pe care ni le-ati dat in toti acesti ani.
Au inceput concertele in aer liber, ultimul concert de club pana la toamna fiind cel de duminica de la Silver Church. Speram sa ajungem in cat mai multe locuri, sa ne intalnim cu cat mai multi dintre voi. Primul concert open air a avut loc vinerea trecuta la Ploiesti. A fost un concert superb, un debut de sezon excelent. Pozele sunt elocvente. Multumesc pe aceasta cale prietenului Catalin aka Sprancenatu pentru frumoasele poze de la concert. Mersi, bah! :)

Hugs,
Oscar

Jean Constantin :(

2010-05-26T16:54:00.006+03:00

Salutare dragilor,
As fi vrut ca revenirea pe blog sa fie datorata unor evenimente mai placute. Dar, din pacate, in ultimul timp s-au intamplat o gramada de lucruri triste, care au culminat astazi cu moartea unuia dintre marii actori romani si unul dintre actorii nostri preferati (ai troopetilor), Jean Constantin. Regretele nu ajuta la nimic, ramane doar gustul amar lasat de faptul ca inca unul dintre eroii copilariei noastre ne-a parasit, intregind acea treime de aur, cu Dem Radulescu si Puiu Calinescu si inegalabilul Toma Caragiu.
Probabil multi dintre voi ne-au prins discutand in diverse ipostaze si au remarcat folosirea in exces a unor replici preluate din comediile romanesti ale anilor '70. Ei bine, filme ca "BD-urile", "Asta seara dansam in familie", "Grabeste-te incet!" au devenit parte din viata noastra, din gandirea noastra, din vorbirea noastra, iar cei care au dat viata acelor personaje au fost, sunt si vor ramane eroii nostri.Le plangem disparitia si le pretuim amintirea, sperand ca acolo unde sunt acum, Cineva rade cu lacrimi de poantele lor.

Am revenit

2010-04-19T14:24:00.004+03:00

Dragelor si dragilor,
Nu are sens sa mai invoc scuze, ele exista, motive de zi cu zi, care ma impiedica sa scriu atat de des pe cat mi-as dori.
Am cantat destul de mult luna aceasta, deja 6 concerte in numai 18 zile. A fost foarte fain, am reusit sa ajungem in locuri noi (Fagaras si Bacau), orase in care nu am mai cantat pana acum, am cunoscut multi oameni faini, am legat prietenii, am revazut prieteni mai noi sau mai vechi, pe scurt, ne-am simtit foarte-foarte bine. In urmatoarea perioada avem pregatita inca o serie de concerte. Din ce am prins eu prin masina, desi nu sunt cea mai credibila sursa de informatie, urmeaza sa ne vedem la Vama Veche, Mangalia (probabil), Targoviste, Pitesti, Cluj Napoca, Sibiu, Arad, Timisoara. Cel mai sigur, verificati periodic site-ul concurentei, www.trooper.ro, ei sunt mai bine informati ca mine. :)
Astenia de primavara ma impiedica sa finalizez primul proiect de traduceri. Nu mai am nici chef, nici spor, desi a mai ramas mai putin de 1/3 din tot materialul. Sper ca pana la finalul lunii sa scap de aceasta grija.
Se pare ca anul acesta a debutat sub semnul autorilor rusi, astfel ca recomandarile de lectura se indreapta catre doi scriitori, care au creat impreuna doua dintre cele mai spumoase ironii la adresa bolsevismului, culmea tocmai in mijlocul perioadei de teroare de la jumatatea secolului trecut. Este vorba despre romanele "Douasprezece scaune" si "Vitelul de aur", ambele scrise de Ilf si Petrov. Veti rade si, in acelasi timp, veti descoperi metehnele care chinuie in continuare, din pacate, societatea noastra: coruptie, birocratie, hotie, etc.
Muzical, in urma unor discutii mai incinse cu Coiotu', am redescoperit trupa Emerson, Lake & Palmer, pe care o reascult cu placere de cateva zile. De asemenea, am reluat auditia albumelor Symphony X si Fates Warning.
Astept cu nerabdare reintoarcerea, din pacate doar pentru o scurta vizita, a lui Geni, bunul meu prieten si primul sunetist al formatiei noastre.
Inchei cu speranta ca voi reusi sa va tin la curent mai des cu ceea ce fac si va astept la concerte.

Hugs,
Oscar

P.S. La multi ani, Chris! :)

Yesterdayz Newz

2010-03-24T15:48:00.002+02:00

Așa cum am promis săptămâna trecută (Chris, ma țin de cuvânt! ;)), revin cu noutăți. :)Nu sunt legate de următoarele concerte, pentru că văd că voi aflați înaintea mea când și pe unde cântăm, așa că mai bine vă spun ce m-a ținut ocupat în ultima vreme și diverse lucruri pe care le-am făcut în ultima vreme:
1. Am luat bilete la Sonisphere, pentru seara a doua. Metallica, Megadeth și Heaven And Hell nu le puteam rata. Cu celelalte două formații mă intersectez prea rar, dar sunt convins că va fi unul dintre cele mai tari festuri la care am mers până acum.
2. Traduc și asta îmi ocupă aproape tot timpul. Probabil până acum aș fi dus la capăt unul dintre proiectele începute, dar partea cealaltă (de aia nu e bine să faci afaceri cu prieteni)îmi trimite materialele foarte greu și nu mă pot apuca de altceva. Am renunțat la una dintre cărțile programate pentru tradus, va rămâne doar una dintre ele, dar și aceea cu termen de predare pentru finalul anului. E mare și grea și vă voi spune la momentul oportun despre ce e vorba. :)
3. Am apucat să citesc... în ultima vreme tema preferată a fost Rusia. Așa cum am mai spus comunismul, nazismul, dar și alte forme de alienație politică care au afectat major umanitatea, reprezinta o sursa perpetua de interes pentru mine. Am început cu ”Istoria secretă a Kremlinului”, o lucrare în trei volume, realizată de un colectiv de autori francezi, am continuat cu ”Rusia contraataca”, o carte excelentă despre regimul Putin, oligarhie, războaiele din Cecenia și Georgia, despre războiul petrolului, gaze naturale, sfere de influență, scrisă de unul dintre cei mai avizați reporteri ai ziarului ”Le Figaro”, Laure Mandeville. Pentru cei interesati de istorie recenta, cărțile de mai sus oferă o imagine edificatoare asupra politicii marelui vecin de la Est si, tangențial, puteți afla niște amănunte și despre foștii noștri conducători.
Acum, după o scurtă escală prin povestirile lui Ray Bradbury, autorul distopiei ”451 grade Fahrenheit”, mă bate același gând ca în fiecare primăvară...să mă apuc de ”În căutarea timpului pierdut.” Aceeași întrebare revine obsesiv: Îl voi regăsi? =))
4. Trecem la mondenități și vă anunț că pe 18 martie s-au împlinit trei ani de când Ioana se încăpățânează să mă suporte și să-mi încurajeze ”rătăcirile”. :)) Vă mulțumim încă de pe acum pentru urările pe care le veți scrie după citirea acestor rânduri!

Cam astea sunt lucrurile pe care le-am făcut în ultima vreme. Salut bucuros venirea primăverii și aștept cu nerăbdare următoarele concerte.

Să aveți o primăvară faină!

Hugs,
Oscar.

Pe fuga

2010-02-27T09:26:00.004+02:00

Dragelor si dragilor,
Ma pregatesc de plecarea spre Constanta. Voiam sa va fac doua recomandari, una muzicala si alta literara. Daca nu ati ascultat inca noul album Royal Hunt, intitulat "X", va invit sa o faceti. Este un album foarte reusit, plin de melodie, unul dintre cele mai bune albume ale trupei.
Daca sunteti familiarizati cu Paul Auster, probabil ati vazut ca au mai aparut inca doua dintre romanele lui si probabil le veti citi. Daca nu-l stiti, puteti incepe cu romanul "Un om in intuneric", proaspat aparut la Polirom. L-am cumparat si eu aseara si m-a tinut ocupat pana spre dimineata.
Am fugit!
Hugs.

Primele concerte stabilite pentru 2010

2010-02-10T09:19:00.002+02:00

Ati citit probabil si pe www.trooper.ro, situl concurentei, dar va anunt si aici primele concerte stabilite pentru acest an. Pe langa cele deja stabilite, le trec si pe acelea la care lucram, urmand a vi le confirma in cazul in care se concretizeaza. So:

Targoviste, pub "Underground" - 13 februarie;
Bucuresti, club "Suburbia" - 18 februarie;
Mangalia - 26 februarie (TBC);
Constanta - club "Choppers" - 27 februarie;
Ploiesti - club "Retro caffe" - 28 februarie;
Sibiu - club "Bohemiam Flow" - 5 martie;
Buzau - club "T'Essence" - 1 aprilie;
Campina - club "Live" - 2 aprilie;
Mamaia - Seawolves Bike Fest - 12 iunie;
Predeal - East European Motor Show - 23-24 iunie;
Bistrita - Festivalul Medieval - 15 august.

Mai sunt discutii pentru concerte in alte orase. Probabil vom ajunge la Brasov, Pitesti, Iasi, Bacau, Suceava. Cum se concretizeaza, va anunt.

See you at the bar! ;)

New Setlist

2010-01-31T20:03:00.004+02:00

Va pregatim cateva surprize muzicale pentru concertele urmatoare. Am "dezgropat" de la naftalina piese mai noi sau mai vechi, pe care le-am cantat mai rar si pe care vrem sa le introducem in playlist-urile concertelor de anul acesta. Am deliberat, ne-am ciondanit, ne-am pus de acord, iar ne-am ciondanit si am ajuns la concluzia ca, la fiecare noua intalnire Trooper, veti auzi alte piese fata de cele cantate in 2009.
Acum, din pura curiozitate, va intreb: voua ce piese v-ar placea sa ascultati, piese pe care nu le-ati mai auzit demult sau deloc? :)

Coiotu' vs. Balaurul

2010-01-30T14:50:00.004+02:00

Nu pot vorbi de ei individual. In mintea si sufletul meu sunt indisolubil legati. Sunt oamenii alaturi de care mi-am petrecut ultimii 18 ani, mai mult decat am petrecut cu oricare alte persoane din viata mea. Nu-mi sunt prieteni, imi sunt frati, sunt familia mea si ii iubesc si ii admir mai mult decat pe oricare dintre membrii familiei mele. Sunt oamenii care au facut posibila indeplinirea celui mai mare vis al vietii mele, acela de a canta si sunt oamenii care m-au ajutat sa fac cel mai important lucru din viata mea: sa contribui la acest lucru minunat, care este Trooper. Nu le multumesc niciodata pe copertile discurilor, nu-i pomenesc niciodata ca surse de influenta pentu ca mi se pare normal ca ei sa fie acolo, facand ceea ce stiu sa faca cel mai bine si mi se pare atat de firesc ca fac parte din viata mea, incat orice lucru facut este natural si se incadreaza intr-un dat. Cele scrise mai sus sunt valabile si pentru ceilalti doi Troopeti, prezentati anterior, fiecare dintre ei fiind o rotita foarte importanta a mecanismului vietii noastre comune.
Dupa aceasta mica introducere, incep sa vorbesc despre Coiotu' si Balaurul, cum altfel decat in paralel, pentru ca cei care au avut ocazia sa-i cunoasca personal stiu ca nimic din comportamentul si firea lor nu da de banuit ca ar fi frati.
Pe Coiotu' l-am cunoscut in vara anului 1992, la scurta vreme dupa ce Iron Maiden lansase albumul "Fear Of The Dark." Ne salutam , ne sicanam, nimic nu prevedea intemeierea puternicei relatie de prietenie dintre noi.
Pe Balaurul l-am cunoscut in aceeasi perioada, fara sa stiu ca este fratele lui Coiotu', in parcul central din Targoviste, unde se strangeau ascultatorii de muzica rock din acea vreme. Fredonam impreuna piese Iron Maiden, Judas Priest, Metallica, pana intr-o seara, cand Balaurul mi-a propus sa mergem la el acasa, unde avea o chitara, pentru a canta si cu un instrument de acompaniament. Ajuns la blocul lui, despartit de cateva blocuri de cel in care locuiam eu, am avut surpiza sa-l intalnesc pe Coiotu si sa aflu ca cei doi sunt frati.
Acestea au fost inceputurile formatiei Trooper. Ne intalneam in fiecare zi, cantam impreuna, mancam impreuna, jucam fotbal impreuna, ne plimbam impreuna, totul se facea impreuna. Am atat de multe amintiri in aceea perioada, incat as avea nevoie de multe ore de scris pentru a vi le povesti.
Revin la cei doi: Balaurul este tipul omului care stie ce vrea si stie cum sa obtina acel lucru: a invatat bine in liceu, fiind printre premianti, a fost bursier in facultate, absolvind printre primii din anul sau, a stiut sa-si canalizeze eforturile pentru obtinerea fiecarui lucru propus, fie ca era vorba de o chitara sau o sticla de apa. Pe scurt, l-as putea caracteriza dupa formula: Efort minimm rezultat maxim!
De cealalta parte, Coiotu a fost exact opusul lui Balaurul: chiulangiu, corigent, incorigibil, avand in cap numai ideea de a canta, asemanandu-se din acest punct de vedere cu toate marile vedete muzicale internationale, care au renuntat la a face orice altceva decat a-si urmari visul. Pana la urma, in calea visului sau s-a interpus Conservatorul , o etapa obligatorie si plina de invataminte pentru un muzician, etapa pe care Coiotu' a acceptat-o si depasit-o.
Dumnezeule, mi-aduc aminte discutiile aprinse si bataile dintre cei doi, pornite de la teme "serioase", batai care mi-au punctat intrega adolescenta! Nu va ganditi la batai in toata regula, ci la imbranceli, tavaleli, pumni si suturi date cum masura, dar pline de nervi in acelasi timp.
Daca pentru Balaurul, distanta cea mai scurta dintre doua puncte este linia dreapta, pentru Coiotu acest drum este mult mai sinuos, in cele din urma ambii ajungand la acelasi rezultat, dar cu doze de efort depus diferite.
Coiotu nu este un tip rational: actioneaza bazandu-se pe impulsuri, din inima, din dorinta de a face repede si bine un lucru, cerand acelasi lucru de la toti cei cu care intra in contact. Ma terorizeaza orele matinale pe care le fixeaza pentru plecarile la / de la concerte, dupa ce noptile de dinainte sunt petrecute alaturi de John si Popa in jurul a 15+ beri de caciula. Il injuram, bombanim, ne promitem ca la urmatoarele concerte vom veni si pleca separat, dar pana la urma la ora 06:00, de exemplu, suntem in masina, plecand la Timisoara, Satu Mare, Iasi, sau unde urmeaza a avea concert.
La Balaurul, lucrurile sunt mai simple: cat ma costa cel mai putin pentru a face lucrul "x"? Este "evreul" trupei si spun asta admirativ (asa cum am mai spus de multe ori nu sunt antisemit, ba chiar admir foarte mult poporul evreu pentru inventivitate si pentru spiritul intreprinzator), fara el probabil am fi venit cu bani de acasa pentru a canta. Munca lui de studio, cuantificata in, Dumnezeu stie!, cate zeci de nopti nedormite inseamna piese compuse, masterizari, mixuri, editari, insemna ceea ce ascultati voi pe fiecare disc al trupei, de la "Desant" incoace.
Coiotu' este textierul formatiei, la fiecare piesa noua il tachinam sa umble la caietele cu versuri in cautarea unora care sa se potriveasca piesei respective. Ne pune mereu sa facem versuri, ne eschivam ca nu stim , ca nu avem idei, ca nu avem rima potrivita, subiectul care trebuie, ne injura de fiecare data cand facem partituri vocale, pe care nu le gandim sa fie potrivite pentru muzica noastra.
Impreuna, desi gandesc si actioneaza diferit, sunt motorul formatiei de mai bine de 15 ani, sunt fratii mei si sunt prietenii vostri! Doamnelor si domnilor,

COIOTU' si BALAURUL!

Brief Update

2010-01-30T14:42:00.003+02:00

Cu scuzele de rigoare pentru absenta, revin la final de luna, cu vesti bune si mai putine bune despre mine si despre Trooper.
Personal, anul a debutat cu o serie de proiecte noi, toate avand termen de finalizare foooarte scurt: un site cu si despre muzica, a carui lansare bate la usa si pentru care am de tradus informatii pe care FBI-ul ar plati multi bani ca sa le aiba. Apoi, doua carti faine ma astepata in biblioteca pentru a la traduce in limba romana: doua premiere, una legata foarte mult de fizica moderna, pe care sper sa o duc la bun sfarsit si una pentru care Sinodul B.O.R s-ar putea sa ma ia la intrebari. Am uitat sa va spun ca asta s-a mai intamplat o data, pentru traducerea cartii "Diavolul" a lui Giovanni Papini. Nu va dau titlurile, pentru ca ramane la latitudinea editurii care le va publica sa anunte toate detaliile legate de aparitia acestor carti. Termenul meu de predare pentru 1700 de pagini este 30 mai. Sa speram ca ma voi incadra in acest termen.
Trooper isi incepe activitatea pe 2010 cu un prim concert la Targoviste, pe 13 februarie. Concertul de la Nurnberg, asa cum ati aflat probabil, s-a anulat. Povestea intrega o gasiti pe www.trooper.ro
Ma opresc aici si va invit sa cititi mai sus portretul comun Coiotu'/Balaurul, pe care, asa cum am promis la inceputul acestui an, il scriu acum.

Hugs,
Oscar.

M-am intors (fara diacritice)! :)

2010-01-12T17:23:00.002+02:00

Dragelor si dragilor,
LA MULTI ANI si sa va iasa toate lucrurile pe care vi le-ati propus pentru 2010!
Va multumesc tuturor pentru mailuri, mesaje, pentru urari si ganduri bune (trebuie sa o mentionez pe Chris, de la care am primit muulte mesaje: Don't stop being crazy!). Am absentat multa vreme, sper sa nu mai fie nevoie sa fac asta din nou, dar indatoririle zilnice m-au tinut departe de tastatura.
Un mic update: ne-am gandit deja la cateva surprize pentru al 15-lea an de Trooper, inca nu va spun despre ce este vorba, speram sa nu ni se strice planurile. Mai sunt in discutie si cateva proiecte personale, pe care, deasemenea, sper sa le pot duce la capat.
Am in plan o carte, cel mai probabil un ebook, un "Inside Out" despre Trooper, sper sa fie gata pana la Trooper 20 de ani.:)
Lucram la piese noi, un nou album, inca nu stim exact ce vrem sa facem, avem mai multe variante. Vom alege una dintre ele imediat ce vom fi constransi de un deadline, ca de obicei.
Am fugit, trebuie sa-mi mai fac de lucru pe la pravalie! Ne citim zilele acestea. Promit ca incerc sa fiu constant si sa revin cu cele doua portrete restante.

Hugs,
Oscar.

La final de lună

2009-11-24T09:24:00.004+02:00

Dragelor si dragilor,
De la bun început vă rog să iertați absența din ultimul timp. Am avut motive întemeiate, mare parte dintre fiind cauzate de activitățile prestate în câmpul muncii, activități care au atins o culme a intensității în această lună.
Sunt bine-sănătos, ceea ce vă doresc și vouă și aștept cu nerăbdare următoarele concerte. Astfel, joi vă invit să ne amintim împreună puțin din magia muzicii grupului Queen și să-l readucem printre noi pentru o seară pe marele Freddy. Va fi o petrecere, sper eu foarte reușită, în Hard Rock Cafe și m-aș bucura dacă ați avea timp să ne vedem.
VIneri seară vom fi la Târgoviște pentru a comemora deja două luni de la dispariția fratelui și colegului nostru de trupă, Radu, dar și 14 ani de cînd Adrian Popa, unchiul Coiotului și al Balaurului, a plecat spre alte țărmuri mai liniștite. Va fi un concert unplugged, un repertoriu melancolic, o încercare de aducere aminte, pentru doi oameni care, la timpul lor, au însemnat enorm pentru noi și pe care îi păstrăm în continuare în sufletele noastre.
Sâmbătă seară încheiem săptămâna în forță, cu un nou concert din turneul „Vlad Țepeș - Poemele Valahiei”, în clubul „Fire”. Pe lângă piesele care promovează acest album, vom cânta și piese de pe celelalte albume. Va fi, probabil, ultimul concert din acest an din București, ultima întâlnire pe anul acesta.
Vă aștept, ca de obicei, la bar! :)

Up(Low)Dates

2009-11-03T14:31:00.000+02:00

Salutări tuturor!
Voi fi telegrafic pentru că sunt în mare agitație zilele acestea:

1. Concertul din Târgoviște se decalează puțin, probabil pentru începutul lunii decembrie. Vă anunț imediat ce avem o dată sigură.
2. Săptămâna asta ne putem vedea la Cluj, joi seară și la Timișoara, vineri seară.
Dacă aveți timp și chef de petrecere vă așteptăm cu drag.

See you at the bar! ;)

Tour Dates (revisited)

2009-10-30T09:53:00.005+02:00

Dragelor și dragilor,
Vă mulțumesc că mă ajutați să fiu la curent cu următoarele concerte ale trupei.
Iată ce am mai aflat:
1.Oana m-a anunțat că, pe 12 decembrie, vom cânta la Galați, în club „S”. Locația este foarte faină, berea bună așa că, dacă aveți drum prin Galați, ne putem vedea și acolo.
2. Concertul de la Târgoviște încă nu s-a confirmat. Va avea loc cu siguranță în luna noiembrie, însă nu știu dacă se va întâmpla chiar pe 8.
3. Concertul de la Timișoara va avea loc în clubul Q&Q Cafe. Nu știu pe unde vine, este o locație nouă, dacă aveți prieteni bănățeni, poate aflați de la ei.
4. Surpriza din Hard Rock Cafe s-a confirmat. Ne vedem acolo pe 26 noiembrie. Încă nu vă pot spune despre ce este vorba, îi las pe organizatori să-și facă treaba.
5. Deseară vă aștept la Câmpina. ;)
See you at the bar! ;)

Întâlniri cu oameni remarcabili

2009-10-26T11:38:00.002+02:00

Odată cu acest post, vreau să inaugurez o serie de viitoare postări despre oameni remarcabili pe care i-am întâlnit în diverse ipostaze, oameni aparținând unor domenii de activitate diverse, oameni care m-au impresionat fie prin dimensiunea muncii lor, fie prin înalta ținută morală de care au dat dovadă.
Voi începe cu un străin, un francez mai exact, pe numele său Gilles Leroy. Cine este acest Gilles Leroy? Este scriitorul care a câștigat în 2007 prestigiosul premiu literar Goncourt, unul dintre cele mai importante premii literare la nivel mondial.
Am avut onoarea de a-l avea invitat în România pentru lansarea cărții sale, „Alabama Song”, cartea care a primit premiul mai-sus menționat și de a-i fi ghid timp de 3 zile, cât a durat sejurul său în România. Este primul laureat al premiului Goncourt și, deocamdată singurul, care a vizitat România.
Nefiind la prima întâlnire cu un francez, mă așteptam la obișnuita îngâmfare, la prea-plinătatea pe care cocoșii galici o au din plin. Am avut surpriza de a întâlni un om foarte jovial, glumeț, foarte deschis, nicidecum înfumurat sau aureolat de premiul pe care tocmai îl obținuse.
Am stat foarte mult de vorbă, am vizitat Bucureștiul vechi și parcul Cișmigiu, ne-am plictisit îngrozitor la dineul oferit de ambasadorul Franței în cinstea sa, s-a minunat de minunățiile Văii Prahovei, în drum spre Brașov,am păstrat legătura prin email și este foarte posibil ca anul viitor să revină în România cu o nouă carte.
Dacă aveți drum prin anticariate sau prin librării, căutați cartea lui, „Alabama Song”. Cu siguranță vă va plăcea.

Tour Dates (New Edit)

2009-10-21T15:48:00.005+03:00

Dragelor și dragilor,
datele de turneu se adaugă. Dacă nu le-ați văzut pe site, iată locațiile deja stabilite unde putem petrece:

24 octombrie, Constanța - club „Epoca Metalelor”;
30 octombrie, Câmpina - club „Live”;
05 noiembrie, Cluj Napoca - club „Hard Rock”;
06 noiembrie, Timișoara - club „Q&Q”;
08 noiembrie, Târgoviște - teatrul „Tony Bulandra” TBC;
12 noiembrie, Pitești - club „Hush”.
26 noiembrie, București - „Hard Rock Cafe”, TBC. E o surpriză care sper că se va confirma.
Se lucrează în continuare la alte date, pe care le voi anunța imediat ce le aflu. Oricum, se pare că se păstrează regula și eu aflu ultimul despre concertele care urmează. Ca să fiți bine înformați, intrați pe www.trooper.ro, la sectiunea concerte și apoi dați-mi și mie de știre.

See you at the bar! ;)

Once In A LiveTime

2009-10-19T15:00:00.004+03:00

În sfârșit, după foarte multă muncă și după mulți nervi, calcule, nopți pierdute, scenarii, noul album „Vlad Țepeș - Poemele Valahiei” a fost lansat vineri, 16 octombrie, într-un concert special, în sala mare a Palatului Copiilor.
Voi încerca să redau, pe scurt, filmul săptămânii trecute:
Luni: Tot echipamentul nostru este adus de la Târgoviște la București. Se instalează tabăra pentru repetiții la Centrul Cultural „Nicolae Bălcescu.” Seara, Laurențiu a ajuns la mine, unde a și rămas pentru întreaga săptămână. Stăm de vorbă despre lansare și ne gândim la toate lucrurile pe care le avem de făcut. Nu ne vine să credem că mai sunt doar câteva zile până la marele eveniment. Târziu în noapte am adormit pe muzica celor de la Pink Floyd, ca în fiecare noapte de altfel, de mulți ani încoace.
Marți: prima întâlnire cu ansamblul de coarde care urma să ne acompanieze la concert. Apar și primele probleme: oamenii din ansamblu nu erau la curent cu partiturile pe care le aveau de interpretat, ba mai mult nu se așteptau la partiturile pe care le aveau în față. O altă veste proastă: Maria Dragomiroiu nu mai poate ajunge la concert, fiind plecată în S.U.A. Repetiția se desfășoară lent, orchestra întâmpinând probleme de adaptare la partituri. Singurul lucru care mă consolează este acela că sunt partituri la prima vedere. Rămânem cu speranța că, până vineri, lucrurile se vor aranja. Seara târziu îl sărbătorim pe Dumitru, managerul nostru, împreunnă cu băieții de la ElNegro.Se râde, se glumește, dar tensiunea plutește în aer.
Miercuri: repetăm cu dansatoarele. Fetele, magistral ghidate de domnul Cristian Șofron, înțeleg rapid ceea ce au de făcut și astfel ne bucurăm că una dintre rotițele ceasului merge bine. Ieșim împreună la un suc, dar fiecare este cu gândul la evenimentul de peste 48 de ore, astfel că grupul se sparge rapid.
Joi: nu repetăm, în schimb avem concert la Ploiești, prilej de a mai scăpa de stresul acumulat în ultimele zile. Ne întoarcem târziu în noapte, dar somnul nu se lipește de niciunul dintre noi.
Vineri: ziua începe încă de dimineață cu o veste foarte proastă: Iulia, una dintre urisotarele/ielele noastre a suferit peste noapte o criză de apendicită, urmând să fie operată în acea dimineață. Avea să fie prima veste proastă dintr-un lung șir care s-a perindat de-a lungul întregii zile. Din fericire, celelalte iele își găsesc o surată pe măsură, astfel că ne putem gândi la celelalte probleme.
După conferința de presă de la Centrul Cultural Nicolae Bălcescu ne îndreptăm către Palatul Copiilor pentru a începe pregătirea concertului de seara. Aici problemele nu încetează să apară: cabluri defecte, lipsa de profesionalism a unei firme de unde am închiriat echipament și care a uitat să aducă microfoanele. Evident, sediul firmei se afla în capătul opus al Bucureștiului, astfel că am avut o întârziere de 2 ore până am reușit să intrăm în posesia microfoanelor. Preluarea instrumentelor s-a dovedit extrem de dificilă, mai ales a celor din orchestră, astfel că la orele 17:00 încă nu se auzise nici măcar un acord din cadrul repetiției finale.
Echipa TVR-ului se instalase și voia să facă probe de imagine, în timp ce problemele de sunet se acutizau. În stânga scenei, actorii repetau intens scenele pe care le aveau de interpretat. În fine, la orele 18:25, cu 35 de minute înainte de accesul publicului în sală începe repetiția finală. Repetiția se oprește la orele 19:15 fără a fi apucat să cântăm tot ce era de cântat din prima parte a spectacolului.
Ieșim toți de pe scenă plini de nervi, cu speranța că lucrurile vor fi ok și că totul va decurge așa cum am sperat și ne-am dorit de la început.
Ora 20:07: Intro-ul începe, intrăm pe scenă și următoarele trei ore sunt o nebunie din care încă nu mi-am revenit.
Dincolo de toți nervii și frustrările din această săptămână rămâne o satisfacție pe care nu cred că am simțit-o vreodată până acum. Sperăm că banda video/audio a surprins magia acelei seri, cu siguranță cea mai frumoasă din istoria de până acum a trupei.
Mulțumirile se îndreaptă către toți cei care au făcut această seară posibilă: prietenii și suținătorii noștri din toate colțurile țări, care au fost alături de noi în tot acest timp, toți cei care s-au implicat împreună de noi în acest proiect ambițios, oamenilor din media care ne-au susținut. Sperăm să vă placă rezultatul muncii noastre la fel de mult pe cât suntem noi de bucuroși de ceea ce am realizat!

Acestea fiind spuse vă anunț că plecăm în turneu! :D
Da, din nou, după o lună de pauză: pe 24 octombrie suntem la Constanța, în Epoca Metalelor, pe 30 octombrie suntem la Câmpina, în Live Club. Urmează stabilirea datelor pentru: Iași, Brașov, Timișoara, Cluj, Sibiu, Pitești, Târgoviște, Galați, Botoșani. Lista e mai lungă, aștept confirmările și vă anunț pe unde ne întâlnim până la finalul anului.

See you at the bar! ;)

Schijă

2009-09-29T11:50:00.003+03:00

Nu pot sa vorbesc despre el la timpul trecut si probabil va trece multa vreme pana voi accepta faptul ca Radu nu mai este.
L-am cunoscut acum mulți ani, în 1996. Pe vremea aceea cânta alături de o altă trupă târgovișteană, Proelium. Foarte pasionat de chitară, mare admirator al lui Steve Morse, ne intersectam mai mereu în „cămăruța cu muzică”, pe care Geni o avea la postul de radio local unde lucra.
Eu i-am spus Schijă, pentru că, atunci când l-am cunoscut, era slăbuț și cu părul blond arăta ca un pui de găină.
Ne-am împrietenit repede, era un tip foarte deschis, glumeț, ne vizitam, ieșeam împreună în oraș, am construit o relație de prietenie solidă.
A început să cânte cu noi în 1998 și, vreme de 4 ani, a alcătuit cu Balaurul o pereche de chitariști foarte bună. Mulți dintre voi nu l-au prins pe scenă, însă cei care ne știu de la concertele din LeNoir probabil și-l aduc aminte. În 2001, drumurile noastre s-au despărțit: Radu a trebuit să depășească niște probleme personale și s-a retras din grup, dar am rămas la fel de buni prieteni. Ne-a ajutat ori de cîte ori a fost nevoie: Troopermobilul a fost adus personal de el din Germania acum 3 ani.
Mă gândeam că la anul va sărbători alături de noi pe scenă cei 15 ani de activitate.
Din păcate, un șofer grăbit l-a smuls dintre noi aseară, în timp ce Radu pilota regulamentar motocicleta sa, Honda Shadow, pe care tocmai o achiziționase și de care era tare mândru.
Radu are 29 de ani și nu mai este fizic printre noi! :(
Gândurile noastre sunt acum alături de familia sa, care este și a noastra și alături de prietena sa, Denisa, pe care o ceruse în căsătorie acum puțină vreme!
Îl vom păstra mereu în memorie pe fratele nostru, Radu!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Mourning

2009-09-28T20:42:00.002+03:00

Acum cateva ore, bunul nostru prieten si fost coleg de trupa, Radu "Schija" Pites, a murit intr-un accident moto. Se pare ca a fost lovit de un sofer care nu l-a vazut. Sunt uluit, nu-mi vine sa cred! :(
Sper ca Dumnezeu sa-l aseze printre aceia alaturi de care si-a dorit sa fie! R.I.P!

People I miss

2009-09-17T16:13:00.003+03:00

De la an la an tot mai mulți artiști, eroi ai copilăriei sau adolescenței, au început să ne părăsească. Ne pare rău, îi omagiem, ne gândim la toate lucrurile frumoase pe care le-au realizat și apoi, ușor-ușor, se așterne umbra deasupra lor. Îi mai întâlnim ocazional într-un film vechi, sau un videoclip sau le ascultăm înregistrările.
Sunt mulți artiști cărora le simt lipsa și fără de care peisajul muzical e mult mai sărac: Freddie Mercury, Bon Scott, Jimi Hendrix, Michael Jackson, Ray Charles și lista poate continua cu multe nume, cel puțin la fel de răsunătoare.
Stăteam într-o seară și enumeram în gând o parte dintre eroii mei,plecați în alte dimensiuni, dar a căror „voce” a rămas la fel de puternică peste timp:

Richard Wright (Pink Floyd) - de fiecare dată când ascult piesa „Us And Them” îl revăd cu figura sa blândă, mângâind clapele în căutarea acordurilor și armoniilor perfecte.
John Entwistle (The Who) - una dintre sursele majore de inspirație pentru muzicienii anilor 70-80, un muzician de excepție.
Jeff Porcaro (Toto) - unul dintre toboșarii mei preferați, alături de fratele său, Mike Porcaro, au reprezentat motorul supergrupului american Toto.
Cozy Powell - Rainbow, Whitesnake, Black Sabbath, Emerson, Lake&Powell, Jeff Beck, MSG. Should I say more?
Randy Rhodes (Quiet Riot, Ozzy Osbourne) - unul dintre cei mai talentați și mai inventivi chitariști ai anilor 80.
Cliff Burton (Metallica): The fourth horseman, un rezervor de energie, scurt-circuitat mult prea devreme.
Steve Clark (Def Leppard)- responsabil de succesul grupului britanic, un chitarist foarte expresiv.
Chuck Shuldiner (Death)- un maestru al armoniilor complexe și al versurilor introspective.
Jaco Pastorius (Weather Report) - cu siguranță cel mai bun bassist al tuturor timpurilor, neegalat până acum.
Darell „Dimebag” Abbott (Pantera)- impresionant la toate capitolele: compoziție, interpretare, show, unul dintre cei mai buni chitariști din muzica rock.
Marcel Jacob (Talisman, Yngwie Malmsteen) - necunoscut poate, pentru mulți ascultători de muzică rock, Marcel este unul dintre cei mai buni bassiști europeni.
Randy Castillo (Ozzy Osbourne, Motley Crue) - un alt muzician de elită din vechea gardă, plecat mult prea devreme dintre noi.

You'll be remembered!

Cântăm la Târgoviște!

2009-09-17T09:56:00.004+03:00

Așa cum promis, săptămâna viitoare, pe 24 septembrie vom cânta la Târgoviște. Joi seară vă așteptăm pe toți la teatrul Tony Bulandra, pentru o petrecere rock&roll, așa cum am făcut de fiecare dată.
Vă mulțumim tuturor pentru că sunteți alături de noi, pentru că ne susțineți, pentru toate mesajele de încurajare (și au fost foarte multe, vă asigur!)pe care ni le-ați trimis.
În curând vom posta pe www.trooper.ro toate detaliile legate de acest concert.

Rock&Roll Over!

My boyz!

2009-09-15T13:24:00.005+03:00

Acum câteva săptămâni vă spuneam de o nouă achiziție: un Music Man Stingray5, care urma să se alăture Music Man-ului Bongo, aflat deja în dotare.
Ei bine, l-am luat, l-am și testat la Stufstock și pot spune cu mâna pe inimă că sună excelent și se pliază de minune pe ceea ce îmi trebuie mie de la un bass: profunzime, claritate a sunetului și prezență. Mititelul, născut în 1993, le are pe toate. Îl cheamă M.J. (un tribut adus în egală măsură lui Michael Jackson și lui Marcel Jacob, bassistul trupei Talisman) și, alături de fratele său, M5, va constitui arsenalul meu de luptă pentru multă vreme de acum încolo.
Probabil o ultimă achiziție va completa acest arsenal: un Fender Precision din anii 70, dar asta se va întâmpla cândva în viitor, atunci când îl voi găsi.
Până atunci cei doi MM vor fi alături de mine în studio, pe scenă și oriunde va mai fi nevoie de ei.
Me very happy!

See you at the bar! ;)

Ca la noi, la nimeni (despre oamenii de cultură din Târgoviște)

2009-09-11T11:30:00.008+03:00

Aș fi vrut să nu fie nevoie să scriu rândurile de mai jos, aș fi vrut să vă povestesc despre un nou concert reușit, dar, din păcate, viața și întâmplările cotidiene nu-mi dau șansa asta.
Revin la o discuție începută zilele trecute, despre „absența” noastră din cadrul manifestărilor prilejuite de „Zilele Cetății” de la Târgoviște.
Deși nu am fost invitați să cântăm, organizatorii au comunicat celor care întrebau de ce nu suntem prezenți la concert, că am refuzat să cântăm și că am preferat să mergem la festivalul Stufstock de la Vama Veche.
Să fie clar:
1.Trooper nu a refuzat până acum niciun concert, indiferent de distanța pe care o aveam de străbătut, cu atât mai puțin am fi refuzat să cântăm acasă.
2. S-a întâmplat să avem 2 concerte în aceeași seară, după ce în seara precedentă am avut concert în afara țării și le-am onorat pe toate fără nicio problemă.
3. S-a întâmplat să avem două concerte în aceeași seară, la distanță de 300 de km unul față de celălalt. A plouat torențial tot drumul și, totuși, la ora stabilită eram la scenă, chiar dacă ulterior concertul a fost reprogramat pentru a doua zi, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
4. Am străbătut țara în lung și în lat între concerte și nu e ușor să mergi zilnic câte 500-600 km, pe drumurile din România.
În concluzie, atât cât va cânta, Trooper nu va refuza să urce pe nicio scenă, atâta vreme cât condițiile stabilite contractual sunt respectate.
După aceste lămuriri mă reîntorc la Târgoviște, pentru a vă povesti despre cei care au în mână frâiele manifestărilor culturale dâmbovițene:
Alina Dumbravă, o fată foarte pricepută în organizarea concursurilor de miss boboc în licee, facultăți și acum și în cadrul Zilelor Orașului, o fată pentru care muzica începe și se termină cu ceea ce se difuzează pe posturile muzicale autohtone. Pentru ea, rețeta succesului înseamnă o mână de fătuci (iertați-mi exprimarea, nu sunt misogin, ci doar foarte nervos!), care se fâțâie pe o scenă și concurează pentru un titlu de miss, secondate de o mână de trupe playback (fătucă decoltată + învârtitor de platane), un kitch oribil, demn de filmele lui Kusturica.
Această Alina Dumbravă hotărăște ce evenimente culturale au loc în Târgoviște, cine vine să cânte, să danseze, să... și această Alina Dumbravă a hotărât că, atâta vreme cât ea va „administra” acțiunile culturale dâmbovițene, noi, Trooper, nu vom mai cânta la niciun „eveniment” organizat de Primăria Municipiului Târgoviște.
Nu e un capăt de țară pentru noi, vom găsi, ca și până acum, metoda de a fi alături de susținătorii și prietenii noștri din Târgoviște, în schimb este o dovadă cât se poate de clară despre cum se desfășoară viața culturală la nivel local, cât de înapoiați suntem față de ceea ce ne pretindem a fi și, mai ales, este păcat că oameni al căror loc este în discotecă pe ringul de dans au în mână programul cultural și banii contribuabililor.
Îi dorim succes în ambițioasele planuri pe care și le-a propus și suntem conștienți de faptul că va avea succesul dorit, având în vedere vasta experiență și deschiderea culturală pe care le are.
Cât despre Trooper, vom fi prezenți în Târgoviște în această toamnă, cu ocazia turneului de promovare a noului album „Vlad Țepeș - Poemele Valahiei.”

Câteva recomandări pentru weekend

2009-09-11T11:10:00.005+03:00

Hello! ;)
Vă spuneam zilele trecute că sunt bucuros pentru că unele dintre trupele pe care le admir lansează albume noi zilele acestea.
Mai jos găsiți linkuri spre clipuri de data recentă, semnate Europe și Paradise Lost:

Europe - „New Love In Town”

Paradise Lost - „Faith Divides Us, Death Unites Us”

Enjoy! ;)

Old News, New News

2009-09-08T17:31:00.003+03:00

Bun găsit!
Pe scurt, cu bune și rele:
Good news: am fost la Stufstock vinerea trecută, un concert foarte reușit, cel puțin după reacția celor din fața scenei.
Bad news: am înțeles că organizatorii Zilelor Cetății din Târgoviște ar fi spus celor care ne-ar fi vrut prezenți pe scenă că am refuzat cântarea pentru a onora pe cea din Vama Veche. Nimic mai fals, nici măcar nu am fost invitați să cântăm!!! Dovada: sâmbătă seară eram în Târgoviște cu toții și am fi putut cânta fără niciun fel de probleme. Problema e alta: se pare că le suntem foarte „dragi” edililor locali. Mesajul meu: dragilor, noi rezistăm împreună de aproape 15 ani, voi mai aveți 2 ani. Să trăiți bine!
Good news: sâmbătă seară vom fi la Iași, iar vremea se anunță a fi ok pentru probabil ultimul show open-air din următoarea perioadă.
Altele: am pus mâna pe noul disc Europe - Last Look At Eden. Sună foarte bine și m-a prins de la primele ascultări. Se apropie data lansării noului album Paradise Lost - Faith Divides Us Death Unites Us. Găsiți 3 piese noi și un videoclip pe myspace-ul trupei. Me happy!

See you at the bar! ;)

Pe picior de plecare

2009-08-27T15:14:00.003+03:00

Greetings!
Mâine dimineață pornim la drum: seara vom fi la Arad, iar sâmbătă seară la Păulești (15 km de Ploiești) la Heavy Riders Bike Fest. Dacă aveți drum, vă aștept la o bere și la rock&roll.
Concertul de la Iași va avea loc tot la o întrunire moto, la Ciric, în imediata apropiere a Iașiului.
Probabil ați aflat și de concertul Tribute To Iron Maiden, așa că ne putem vedea și la București, în Suburbia, pe 18 septembrie.
Sper ca săptămâna viitoare să am timp să dau cu subsemnatul despre Coiotu și Balaurul.

Till then,
See you at the bar! ;)

Things I Like

2009-08-26T11:13:00.007+03:00

Ok...m-am gândit că ar fi frumos să fac un update al profilului de pe www.trooper.ro, din mai multe motive:
1. sunt convins că v-ar plăcea să aflaţi şi alte informaţii decît cele prezente acolo;
2. pentru că acolo găsiţi informaţii mai mult sau mai puţin complete;
3. pentru că au trecut mai bine de 3 ani de când acel chestionar a fost completat şi de atunci am mai descoperit şi alte lucruri care îmi fac plăcere.
După această scurtă intrigă trec la fapte:

1. Muzică - Europe se menţine pe locul întâi în topul preferinţelor, chiar dacă mai sunt alte trupe sau artişti pe care îmi face o deosebită plăcere să le (-i) văd/aud: Queensryche, Yes, Genesis, Rush, Journey, Toto, Fates Warning, Dream Theater, Symphony X, Paradise Lost, Iron Maiden, Judas Priest, Primal Fear, Stratovarius, The Flower Kings, Pain Of Salvation, Porcupine Tree, Sting, Peter Gabriel, Eagles. Enumerarea este exhaustivă, dar reflectă în mare măsură ceea ce ascult de obicei acasă, pe stradă sau în maşină, pe drumurile spre/dintre concerte.
2. Cărți - am scris acum ceva vreme despre primele titluri din topul preferințelor mele. Generic, mă interesează tot ceea ce înseamnă literatură concentraționară (comunism, nazism, sau altă formă de îngrădire a libertății omului. Sunt un susținător al deplinei libertăți, fără ca aceasta să însemne încălcarea drepturilor altor oameni, nu am fost, nu sunt și nu voi fi rasist, nu am absolut nimic cu evreii, negrii, rromii, homosexualii/lesbienele, minorități religioase, atâta vreme cât comportamentul și acțiunile lor nu sfidează regulile moralei și bunei-cuviințe), literatură S.F (Dick, Asimov, Herbert), filosofie, sociologie, religie, câteodată romane polițiste. Foarte rar presă (citesc cu regularitate lunară Idei în dialog), de obicei paginile de cultură și politică internă.
Scriu tot aici despre TV: am renunțat de aproape 4 ani să mai urmăresc programe de consum, mai prind câte un film bun pe MGM, sau un documentar interesant pe canalele TV dedicate acestui tip de emisiuni. Radio ascult noaptea, pe online sunt niște posturi de muzică foarte interesante. Le găsiți pe Itunes, secțiunea Radio. Se poate instala fără probleme și pe Windows, nu aveți neapărată nevoie de Apple.
3. Instrumente - Nu m-a părăsit gândul unei viitoare reîntoarceri la Fender, condiția fiind aceea de a găsi un Precision sau Jazz Bass din anii 70. Până atunci mă simt excelent, atât pe scenă cât și în studio, în compania instrumentele Music Man. Pornită tot din inițiativa lui Leo Fender, compania Ernie Ball Music Man s-a impus printr-un standard mai ridicat al produselor, e adevărat însoțite de un preț ceva mai mare, iar pentru mine chitarele construite de ei reprezintă „arma” ideală pentru „lupta” cu cei doi prieteni posesori de Gibsonuri, Balaurul și Laurențiu. :)
4. Muzicieni preferați - cei mai mulți dintre ei sunt bassiști - Geddy Lee (Rush), Chris Squire (Yes), Steve Harris (Iron Maiden), Roger Waters (Pink Floyd), dar și chitariști (Steve Morse, Neal Schon, Steve Lukather, John Petrucci, Michael Romeo, David Gilmour, Adrian Smith) și toboșari (Mike Portnoy, Deen Castronovo, Scott Rockenfield).
5. Mâncare - cel mai corect și mai cuprinzător ar fi să spun că îmi place bucătăria tradițională românească. Obișnuit de mic cu mâncărurile tradiționale, excepțional pregătite de mama mea, nu pot să fiu snob și să pretind că mă înnebunesc după bucătăria franceză sau chinezească. Ocazional îmi place să mănânc fructe de mare (fără caracatiță, care mi se pare a fi de cauciuc), anumite preparate din bucătăria chinezească, fast food (a fost o vreme în care Mc Donalds se baza pe fondurile colectate de la mine).
6. Drinks - Jack Daniels rămâne la loc de cinste, secondat de bere și de Finlandia. Nu beau whisky cu redbull sau cola sau apa sau gheață, îmi place sec și rece, dacă se poate să fie și paharul ținut la gheață. În rest, ceai de mentă cu puțin tei, cafea, ness sau redbull, în funcție de câte nopți nedormite am la activ.
7. Culori - vara prefer culorile vii (rosu, portocaliu), iarna nuanțele mai închise (verde, albastru), dar de obicei port cămăși sau tricouri negre, blue-jeans și teniși, adidași sau ghete. Nu suport papucii, pe care nu i-aș purta decît la plajă, dacă aș merge vreodată.
8. Persoanalități pe care le admir - marea lor majoritate sunt români: Petre Țuțea, Regele Mihai, Iuliu Maniu, I.C. Brătianu, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Toma Caragiu, Dem. Rădulescu, Puiu Călinescu, Victor Rebengiuc, Maia Morgenstern, Cristi Minculescu, Adi „Baciu” Igrișan.
9. Lucruri care nu îmi plac - să fiu grăbit, să mă trezesc de dimineață, mai devreme decât e nevoie (probabil Coiotu va citi asta la un moment dat :D), să mi se anuleze planuri pe ultima 100 de metri, mitocănia, manelele și maneliștii.
10. Femeia ideală - deși Coiotu insistă să mă recomande ca „bărbatul pe care orice femeie și l-ar dori acasă”, doresc să vă asigur că nu e chiar așa: sunt destul de dificil în anumite privințe, mizez foarte mult pe înțelegerea tacită, mai degrabă decât pe cea explicită (e nevoie de perspicacitate, pentru că uneori nu am pornirea de a da grai gândurilor care îmi trec prin cap), am un program destul de haotic, astfel că îmi rămâne prea puțin timp liber la dispoziție (ultima vacanță am avut-o acum 3 ani). Acestea fiind spuse, femeia ideală ar trebui să mă accepte așa cum m-am descris mai sus. Din fericire, cel puțin în acest moment, această femeie există, se numește Ioana și este suficient de înțelegătoare și de diplomată încât să mă simt prost de fiecare dată când o dezamăgesc sau când stric planuri făcute cu multă vreme înainte.

Cam ăsta ar fi decalogul, dar dacă mai aveți alte întrebări cred că pot încerca să vă răspund. ;)
P.S. În poză aveți un Music Man Bongo, de care sunt foarte mândru și pe care l-am folosit în aproape toate aparițiile live începând cu luna mai 2008, dar și în studio, pentru a înregistra „Rock&Roll Pozitiv” și „Vlad Țepeș - Poemele Valahiei.”
P.P.S Poza a fost făcută de către un prieten bun și coleg pe www.xbass.ro, Liviu Zaharescu, la festivalul medieval de la Sighișoara. Mai multe poze de la festival, dar și altele la fel de reușite, găsiți aici.

Lansarea noului album "Vlad Ţepeş - Poemele Valahiei"

2009-08-24T11:40:00.002+03:00

Salutări, din nou!
Probabil aţi aflat deja, dar daca nu, here goes:
Lansarea noului album Trooper - "Vlad Ţepeş - Poemele Valahiei", va avea loc vineri, 16 octombrie 2009, la Palatul Copiilor din Bucureşti.

Update la postul anterior:
La Arad vom canta in parcarea mare din faţa ştrandului "Neptun." Dacă aveţi drum prin zonă ne vedem acolo. :)

See you at the bar! ;)

Brief update

2009-08-20T11:19:00.002+03:00

Din fuga maşinii vă anunţ o listă completă, dar provizorie, a concertelor din următoarea perioadă:

28 august - Arad (check www.trooper.ro pentru detalii);
29 august - Păuleşti (lângă Ploieşti) HeavyRiders Bike Fest;
04 septembrie - Vama Veche, Stufstock;
12 septembrie - Iaşi (check www.trooper.ro pentru detalii)

See you at the bar! ;)

Music Man Stingray 5

2009-08-18T14:49:00.005+03:00

Hello, everyone! :)
Acest post este dedicat unui instrument cu adevărat special: este vorba despre un Music Man Stingray pe care îl voi achiziţiona spre finalul acestei luni.
Nu mai departe de acum un an aveam în parohie o asemenea chitară, pe care am vândut-o şi am regretat amarnic. Acum s-a ivit ocazia de a repara greşeala făcută, astfel că, începînd cu 30 august, Stingray-ul se va alătura fratelui său mai tânăr, MM-ul Bongo.
Bun, nu v-am spus încă de ce e aşa special: în primul rând e făcut în 1993, într-o vreme în care încă se mai ţinea cont de calitate şi de respectul datorat clientului. Trebuie spus faptul că Music Man se numără printre puţinii producători de instrumente muzicale care îşi mai păstrează standardele calitative.
În al doilea rând este unul dintre cele mai comode bassuri cu 5 corzi pe care am cântat vreodată. Practic, diferenţa de la 4 la 5 corzi a gâtului este aproape insesizabilă şi nu te jenează cu absolut nimic atunci când cânţi pe el.
Am lăsat pe locul 3 sunetul: tonul pe care îl dă acest bass, combinat cu Eq-ul onboard, este ceea ce am căutat tot timpul: un ton pătrunzător, care să acopere frecvenţele lăsate libere de chitare şi voce, dar care să nu fie decupat din trupă. Ei bine, pe lângă alte posibile variante de ton, MM-ul Stingray mi-a pus întotdeauna la dispoziţie şi această variantă.
La urmă am lăsat bucuria de a avea în acelaşi loc (adică pe scenă, în studio şi acasă), cele mai bune două chitare pe care am cântat până acum.
Acest post nu trebuie considerat ca fiind reclamă mascată, nici nu contrazice un post mai vechi despre bassurile Fender, este pur şi simplu o manifestare de bucurie.

See you at the bar! ;)

Good news

2009-08-10T13:36:00.005+03:00

Salutări, din nou!
Revin cu veşti bune: în weekendul recent încheiat am finalizat înregistrările pentru noul album "Vlad Ţepeş - Poemele Valahiei." Sesiunea de înregistrări a debutat cu o veste nu tocmai plăcută, pe care am primit-o de la Balaurul: trebuia să refac tot ceea ce înregistrasem până atunci, pentru că în elanul muncitoresc uitasem să mai verific acordajul, iar corzile fiind noi, au mai cedat, astfel că acordajul meu nu corespundea întru-totul cu cel al trupei. "Impulsionat" de această veste bună am reluat albumul, pe care l-am terminat ieri dimineaţă. Mai sunt mici detalii de pus la punct, după care muzica va intra în etapa de producţie.
Recitalul nostru şi cel cu Paul Di'Anno de la Rock City Open Air vor avea loc pe 23 august, conform paginii de myspace a lui Paul. Pe 28 august suntem la Arad, pe 29 august vom fi la Păuleşti, lângă Ploieşti, la întrunirea prietenilor de la Heavy Riders.
În încheiere vă anunţ că Geni (vechiul nostru prieten, sunetist, sfătuitor, you name it, he's done it!) a revenit în România şi am reluat vechile tabieturi: bere, muuuuultă muzică, sporovăială. Me happy!

See you at the bar! :)

Vlad Ţepeş

2009-08-04T10:12:00.007+03:00

Am profitat de faptul că drumul până la Satu Mare durează o eternitate şi am luat cu mine cartea lui Vasile Lupaşc, "Răstignit între cruci." O începusem acum ceva vreme, dar, din cauza lipsei de timp, abandonasem lectura şi am zis că acum e ocazia potrivită pentru a o duce până la capăt.
Ei bine, şi nu spun asta pentru că Vasile îmi este prieten sau pentru că ne-a ajutat foarte mult la proiectul "Vlad Ţepeş - Poemele Valahiei", cartea lui este una dintre cele mai frumoase şi captivante lecturi din ultima vreme.
Motivele sunt multe: în primul rînd, darul de a povesti al lui Vasile, care îţi înlesneşte zborul imaginaţiei către fiecare loc şi moment al povestirii. M-am surprins de multe ori, în timpul lecturii, călătorind cu mintea împrejurul Curţii Domneşti sau pe drumul spre Mânăstirea Dealu, încercând să plasez în spaţiu hanul lui Sache sau casa Mălinei. Pentru un nativ târgoviştean, acest zbor al minţii este cît se poate de natural, dar sunt convins că oricine are puţină imaginaţie îşi va putea crea propriul tablou al Valahiei secolului al XV-lea.
Al doilea motiv, care cântăreşte la fel de greu, are nevoie de o explicaţie prealabilă: mă număr printre acei "molâi" pentru care naţionalismul şi patriotismul şi-au pierdut sensul pur. Militez mai degrabă pentru globalizare, nu economică sau politică, pentru globalizare culturală sau spirituală şi nu cred că am nevoie de graniţe pentru a mă simţi mai mult sau mai puţin român. Însă, pe parcursul lecturii m-am simţit brusc înflăcărat de patriotism şi mă gîndeam că aş putea, cel puţin la nivel teoretic, să mă războiesc pentru binele neamului şi al ţării. Este foarte posibil ca, din comoditate şi spirit de frondă, să considerăm că a-ţi apăra ţara, poporul sau un teritoriu ar fi în zilele noastre o dovadă de înapoiere, dar, de fapt, în acele vremuri aceasta era obligaţia de suflet a oricărui român. Astfel că, dacă te vei transpune în acea epocă, îţi vei dori să lupţi alături de Vodă Drăculea şi de cavalerii săi.
În al treilea rând, pentru că Vasile a muncit enorm la documentarea pentru această carte şi a adus la lumină multe informaţii din cronicile străine ale vremii despre principele valah, informaţii care nu sunt cunoscute publicului larg şi care îl arată pe temutul voievod într-o lumină cu totul nouă.
Mă opresc aici cu motivaţia. Vă îndemn să o citiţi şi să iertaţi micile inadvertenţe stilistice şi de ortografie, strecurate datorită unei regretabile erori de redacţie (eu am prima ediţie, cartea a ajuns deja la a treia, deci nu ar trebui să mai fie vreo problemă) şi să vă puneţi o întrebare pe care şi eu mi-am adresat-o: oare avem atât de multă credinţă şi dăruire într-un ideal încât să ne dăm viaţa pentru a-l îndeplini? Vlad Vodă Drăculea a avut.
La închiderea acestor rânduri mi-a venit o idee: din cunoştinţele mele, românii nu au făcut niciodată paradă de patriotism, în schimb au ştiut să lupte şi să-şi dea viaţa pentru idealurile lor. Poate în aceste vremuri patriotismul nu se mai poartă, dar oare ar fi rău dacă am fi la fel de uniţi cum erau strămoşii noştri acum câteva sute de ani?

Puteţi comanda cartea aici.

Lectură plăcută!

Long Time No See, Hear, Write

2009-07-27T10:12:00.005+03:00

Salutări tuturor!
A trecut ceva vreme, aproape o lună, de când jurnalul a fost lăsat în părăsire. A fost o lună plină de evenimente, concerte, schimbări de planuri, dar, din fericire, totul s-a aranjat foarte bine pînă la urmă.
Parcă rămăsesem la impresiile de după concertul cu Manowar. :)
Mergem mai departe: Satu Mare - Samfest 2009.
Am avut bucuria de a împărţi scena cu un muzician pe care îl admir mult: Jari Kainulainen, bassistul celor de la Evergrey şi fost component al trupei finlandeze Stratovarius, una dintre trupele mele preferate. Şi mai mare mi+a fost bucuria să aflu că, de ceva vreme, Jari a renunţat la Ibanez pentru a cânta pe un MusicMan Bongo, o bijuterie cu 6 corzi, care m-a obligat să fac nişte calcule, pentru a vedea care ar fi şansele să-mi achiziţionez şi eu una.
Concertul nostru, deşi desfăşurat pe o căldură sufocantă, a fost foarte bine primit de către cei prezenţi, care au părăsit pentru 45 de minute umbra copacilor pentru a veni în faţa scenei. Mai departe, seara a fost foarte plină de poze, autografe, interviuri şi bere. Dacă-l întâlniţi pe Laurenţiu, el ştie mai multe despre ultima parte.
A doua zi, în zori, am plecat spre Predeal, la East European Bike Fest. Am ajuns pe seară, la timp pentru a prinde de la început o ploaie torenţială, care nu a contenit până la miezul nopţii, moment în care noi am plecat spre Târgovişte. În ciuda vremii oribile, mulţi oameni au ţinut să fie în faţa scenei şi să cînte alături de noi timp de aproximativ o oră. Nu pot decât să le mulţumesc pentru nebunie şi să sper că s-au simţit cel puţin la fel de bine ca noi. Un alt motiv de bucurie a fost reîntâlnirea cu prietenii de la Cargo, cu Adi Igrişan, care este în proces de recuperare după o nouă operaţie suferită la picior, dar şi cu Relu Marin, responsabilul cu claviaturile de la Iris, alături de care am petrecut cea mai mare parte a serii.
Despre concertul de zilele trecute de la Sighişoara nu pot să spun decât că a ieşit aşa cum speram să fie: excelent.
Preview-ul noului album a fost întâmpinat cum nu se poate mai bine de către cei 4.000 de oameni prezenţi la scena mare din cetate, la fel şi noul single pe care l-am lansat aici, Pas Infinit. Au fost mulţi prieteni, veniţi din toată ţara: Cluj, Timişoara, Braşov, Ploieşti, Constanţa, Târgovişte, Bucureşti, care au creat o atmosferă specială. Cu siguranţă, în toamnă, vă promitem o lansare cel puţin la fel de frumoasă ca acest concert şi vă mulţumim din suflet pentru că sunteţi alături de noi.
Săptămâna aceasta plecăm spre Satu Mare din nou, pentru a participa la întrunirea moto de la Petreşti, organizată de bikerii sătmăreni. Dacă aveţi drum pe acolo, vă aşteptăm la o bere rece.

See you at the bar! ;)

Cronica unui eșec anunțat

2009-07-06T19:43:00.003+03:00

Aș fi vrut ca următoarele rânduri să fie rezumatul unui concert de excepție, susținut de o trupă legendară: Manowar. Din păcate nu a fost să fie.

Despre concertul de aseară pot spune un singur cuvânt: lamentabil. Ceea ce s-a vrut a fi o demonstrație de forță a sfârșit prin a deveni o penibilă reprezentație, abundând de mesaje pline de "masculinitate" (fuck hard, balls of steel, etc), de injurii aduse unor trupe legendare (Iron Maiden și Metallica), care au avut de două ori mai mulți spectatori decât au strâns Manowar, totul pigmentat cu încercări la limita penibilului de a cânta piesele care i-au făcut celebri. Adăugați la asta și cele două pene de curent (băieții au ars două generatoare, că nu-i așa, ei sunt true) și aveți un brief a ceea ce oamenii prezenți la B'est Fest aseară au avut parte.

Părțile bune:

1. Organizarea a fost excelentă, toate detaliile tehnice au fost respectate întru-totul, Emagic dovedind că își fac meseria excelent.

2. Recitalul nostru, despre care veți citi în curând pe www.trooper.ro, a fost întâmpinat excelent de către cei prezenți în fața scenei ceea ce ne făcut să ne simțim foarte bine. Sper să avem ocazia de a repeta cât de curând astfel de întâlniri.

3. Am reîntâlnit prieteni dragi, pe care nu-i mai văzusem de multă vreme.

Eu mă reîntorc în studio pentru a definitiva ceea ce am început săptămâna trecută. Miercuri suntem la Happy Hour, pe Pro Tv, vineri la Satu Mare (la SamFest, alături de Evergrey), iar sâmbătă la Predeal (la East European Motor Show). Dacă sunteți prin zonă, vă provoc la o bere, sau un suc.

See you at the bar! ;)

Studio Report 1

2009-07-02T19:56:00.002+03:00

Seara bună și bine v-am regăsit!
Azi am înregistrat primele track-uri de bass de pe noul album „Vlad Țepeș - Poemele Valahiei.” De fapt, am înregistrat ceva mai mult de jumătate din piesele albumului, urmând ca până duminică să definitivez.
Cât de curând, pe www.trooper.ro, vor fi disponibile și imagini. Dar până atunci, vă aștept duminică la Romexpo pentru un nou concert Trooper.

See you at the bar! ;)

Studio Update

2009-06-28T23:52:00.002+03:00

De la ultima dare de seamă lucrurile au evoluat, așa că îmi fac datoria să vă fac un mic update: s-au înregistrat tobele, astfel că John este primul care a scăpat de grijile legate de imprimarea noului album. În weekend, Balaurul și Laurențiu au muncit zi-lumină și au imprimat armoniile pentru noul album, urmând ca după concertul de duminica viitoare să se ocupe și de solouri. Începând de miercuri și până vineri este rândul meu să înregistrez liniile de bass pentru albumul "Vlad Țepeș - Poemele Valahiei". Sunt nerăbdător să termin pentru că pot spune fără ocolișuri că nu mă prea omor după orele petrecute în studio. Prefer de la mare distanță concertele, fie ele de club sau open-air, pentru senzația de împlinire de neegalat pe care ți-o creează.

OK, cam atât deocamdată, vă mai scriu după ce termin de înregistrat. ;)

See you at the bar!

News

2009-06-23T13:59:00.003+03:00

Am lipsit în ultima vreme, fiind prins cu recent încheiatul Bookfest, acţiune care marchează şi despărţirea, cel puţin pentru o perioadă, de mediul editorial. Întenţionez, aşa cum am vrut şi altădată, să iau o mică pauză. Motivele: au început înregistrările noului album, o nouă serie de concerte bate la uşă pentru luna iulie, câteva cărţi s-au aliniat pe raft pentru a fi traduse şi o serie de proiecte interesante atât online cât şi offline se prefigurează pe termen cel puţin mediu.
Să o luăm cu începutul:

1. Câteva consideraţii despre munca în domeniul editării de carte: în primul rând, paradoxul de a lucra printre mii de cărţi şi lipsa timpului de a citi măcar o zecime dintre ele. Apoi, ura şi orgoliile nemăsurate dintre cei care iau parte la acest act de cultură, în calitate de editori sau altfel de factori de decizie. Şi nu în ultimul rând, neprofesionalismului şi a organizării pe principii ţinând de o epocă pe care o credeam apusă, care îngroapă din faşă proiecte cât se poate de interesante. Cam atât despre asta.
2. John a început ieri sesiunea de înregistrări pentru noul album Trooper, „Vlad Ţepeş - Poemele Valahiei.” Cât de curând veţi găsi pe www.trooper.ro imagini din studio. Este, cu siguranţă, cel mai ambiţios şi mai solicitant proiect Trooper de până acum şi suntem la fel de nerăbdători ca şi voi să vedem/auzim rezultatul final.
3. În luna iulie avem cel puţin 3 evenimente majore. În ordine cronologică: recitalul din deschiderea concertului Manowar, de pe 5 iulie, la BestFest, Festivalul „Samfest” de la Satu Mare, acolo unde vom împărţi scena cu Evergrey şi recitalul de la „Festivalul Medieval” de la Sighişoara, unde vom prezenta, în avanpremieră, o jumătate de oră din albumul „Vlad Ţepeş - Poemele Valahiei.”
4. După mesajele mai mult decât încurajatoare, primite de la cei care au citit „Diavolul” lui Giovanni Papini, am hotărât să mai aloc o parte din puţinul timp liber pentru a contribui la îmbogăţirea peisajului cultural prin traducerea unor cărţi care mi s-au părut interesante. Mai multe detalii vă voi da la timpul potrivit, din cauza politicii de confidenţialitate pe care trebuie să o respect.
5. Cele de mai sus rămân valabile şi pentru celelalte proiecte la care voi începe să lucrez, cel mai probabil, de săptămâna viitoare.

Vă mulţumesc tuturor celor care scrieţi aici dar şi celor care deocamdată sunt doar cititori. Încerc să-mi fac mai mult timp pentru a scrie. Sunt multe lucruri pe care aş vrea să vi le împărtăşesc, însă, din lipsă acută de timp, sunt mărginit la aceste intervenţii sporadice.
Vacante si concedii placute vă doresc şi, din când în când, mai aruncaţi un ochi pe aici sau pe www.trooper.ro

Concerts

2009-06-04T12:15:00.004+03:00

Şi uite aşa, stând de vorbă despre cărţi, aflu că au mai apărut cântări, aşa că îmi fac datoria şi le pun aici:

6 iunie - Vama Veche
5 iulie - Bucureşti - deschidere Manowar
10 iulie - Satu Mare - Samfest
11 iulie - Predeal - East European Bike Fest
25 iulie - Festivalul Medieval Sighişoara (avanpremiera Vlad Ţepeş - POemele Valahiei)
31 iulie - Satu Mare - Petreşti - Bikers Fest
20-23 august - Fetesti - Rock City Open Air (2 recitaluri: Trooper şi Paul Di Anno + Trooper)

Fiţi voi atenţi pe www.trooper.ro, că mie se pare că îmi mai scapă diverse lucruri.

See you at the bar! ;)

Books

2009-06-03T14:01:00.002+03:00

Vorbeam zilele trecute la Mamaia cu unul dintre spectatorii concertului nostru de la Mamaia, de la SeaWolves BikersFest si omul intreba nedumerit de ce pe acest blog este mentionata o singura carte la rubrica „Favourite Books”. Raspunsul este simplu: pentru că „Procesul” este cartea care m-a marcat atât de mult încât a făcut să treacă în plan secundar experienţele pe care le-am avut cu alte cărţi. Deşi împinsă la limita superioară a absurdului, povestea este cărţii este atât de reală încât de multe ori am trăit cu convingerea că eu sunt domnul K şi mie mi se întâmplă toate lucrurile acelea total lipsite de logică. (daydreaming! or not?)

Dar pentru a-i satisface curiozitatea, am promis că voi scrie o mică listă a cărţilor mele preferate. Nu este un top, pur şi simplu le voi scrie în ordinea în care îmi vin în minte:

1. Thomas Mann - „Muntele vrăjit” şi „ Casa Buddenbrook”

2. Arthur Koestler - „Întuneric la amiază”

3. George Orwell - „1984”

4. Hermann Hesse - „Lupul de stepă”

5. Franz Kafka - tot

6. Knut Hamsun - „Foamea”

7. Henrik Ibsen - „Peer Gynt”

8. Philip K. Dick - absolut tot. Este zeul SF-ului, după gusturile mele.

9. Nicolae Steinhardt - „Jurnalul fericirii”

10. Mihai Sebastian - „Jurnal (1935-1944)”

Sunt muuuulte cărţi pe care le-am sărit aici, dar cred că acestea sunt suficiente pentru a vă face o idee despre genul de ficţiune care mă atrage cel mai mult.

Nu mă puneţi să fac acelaşi lucru la muzică, pentru că nu voi mai termina niciodată. ;)

Dacă vreunul dintre autorii sau titlurile de mai sus vă vor face cu ochiul, nu-mi rămâne decât să vă doresc,

Lectură plăcută!

Întâlnire XBASS la Câmpina

2009-05-27T16:02:00.003+03:00

Pe 10 iunie, la iniţiativa colegului Ovidiu (Ovi) de pe xbass, avem întâlnire la Câmpina, în clubul „Live”, de la orele 19:00. http://www.xbass.ro/forum/showthread.php?t=3257

Deja şi-au anunţat prezenţa mai multi colegi de forum, astfel că vom avea ocazia să testăm bassuri, amp-uri, să schimbăm impresii despre chitare la care am visat, pe care ni le dorim.

Se va cânta (cred că va ieşi un jam-sessionfoarte reuşit), stăm şi la o bere.

Dacă aveţi drum prin Câmpina, poate ne faceţi o vizită.

See you at the bar! ;)

Updates

2009-05-22T10:50:00.002+03:00

Pentru că au apărut lucruri noi, îmi fac datoria şi postez ultimele update-uri:

1. Concertul de la Mamaia, de pe 30 mai (ora 20:00) va fi urmat de unul la Ploieşti (Parcul Bucov), în aceeaşi seară după orele 00:00.

2. Pe 5 iulie deschidem pentru Manowar, la BestFest Aftershock.

3. Pe 25 iulie, în cadrul Festivalului Medieval de la Sighişoara puteţi să urmăriţi un preview al noului album „Vlad Ţepeş - Poemele Valahiei.” Vom cânta aproximativ 30 de minute din album, într-un spectacol complex de animaţie, teatru, coruri. Din câte am înţeles, show-ul va fi transmis de canalul public de televiziune, aşadar, dacă nu ne vedem acolo, ne vedem la televizor. :)

Vizitaţi www.trooper.ro în zilele următoare pentru mai multe detalii.

See you at the bar! ;)

Excelence at it's best: FENDER!!!

2009-05-06T19:30:00.007+03:00

De vreo oră și jumătate mă tot uit la concertul Rush - "Rush In Rio" și nu mă pot împiedica să nu oftez de fiecare dată când în prim-plan apare Geddy Lee cu al său Fender Jazz Bass. Despre Geddy presupun că știați că este bassistul meu preferat, în schimb am pomenit mai rar despre chitarele Fender, care rămân în continuare preferatele mele, desi, în timp, am început să fac și alte experimente, în căutare de posibile alte tonuri.

O să încep cu o mică poveste: pe la 10 ani am văzut pentru prima oară un concert rock, mai precis Iron Maiden - "Live After Death" și am rămas foarte impresionat de prestația bassistului (habar n-aveam cine e Steve Harris și la ce instrument cântă). Cert e faptul că din acel moment mi-am dorit să devin ca Steve Harris. Am aflat că ceea ce folosea era un Fender Precision și mi-am promis că atunci când voi fi mare voi avea un bass la fel ca al lui.

Dragostea pentru Fender mi-a fost amplificată de bunul nostru prieten, fostul sunetist Geni Ghenciulescu, care de asemenea a fost bassist și un mare admirator al bassurilor Fender.

O să spuneți: bine, dar ce are Fender și nu are altă chitară? Răspunsul e simplu: 53 de experiență în spate, un sunet inconfundabil, o ținută dintre cele mai elegante, pe scurt, tot ce ți-ai putea dori de la o chitară.

În decursul anilor am folosit mai multe chitare bass Fender și înregistrările stau mărturie asupra calităților lor indiscutabile. Să cânți la -5 grade fără să ți se dezacordeze chitara este un lucru cu care puțini producători de instrumente muzicale se pot mândri. Fie ploaie, fie soare Fenderul meu a fost întotdeauna la post, ca un soldat conștiincios și nu m-a dezamăgit niciodată.

Încă o dovadă asupra adevărului celor de mai sus: veți auzi frecvent următoarea discuție între muzicieni: "Bă, mi-am luat un bass X. Sună bine de tot, seamănă cu un Precision la ton, e înțepat și pătrunde prin mix." Despre asta e vorba, despre variațiuni pe teme date de Fender încă de acum 40-50 de ani.

Cu siguranță, în ceea ce mă privește, va veni timpul pentru o reîntoarcere la dragostea dintâi. Ceea ce nu trebuie să uităm niciodată este faptul că pentru a fi modern trebuie să fii mai întâi clasic. Și Fender este un clasic!

Considerați cele de mai sus un mic pont pentru o viitoare achiziție de chitară!

See you at the bar! ;)

Manifesto For Futurism

2009-05-06T13:24:00.004+03:00

Spuneam zilele trecute de un proiect literar care se apropie de concretizare. Ei bine, iată despre ce este vorba.

O iau pe ocolite, pentru că trebuie să vă prezint toate detaliile. Giovanni Papini este unul dintre autorii mei preferaţi, una dintre figurile remarcabile ale culturii europene a secolului XX, modelul lui Mircea Eliade şi aş putea continua aşa multă vreme, înşirând aprecieri şi laude la adresa lui, dar nu acesta este scopul acestor rânduri.

Anul trecut mi-a picat în mână cea mai controversată carte scrisă de el, şi anume „Diavolul.” Papini mărturiseşte deschis încă din prefaţă intenţia de a deschide un dialog cu mai-marii Bisericii Catolice pentru a clarifica multele aspecte neclare, contraziceri, inadvertenţe legate de existenţa şi prezenţa Diavolului printre noi, neclarităţi care răzbat din Biblie, Coran, scrierile Părinţilor Bisericii, Vieţile Sfinţilor şi chiar texte laice. Mărinimoasă, Biserica Catolică a trecut imediat cartea la Index, l-a excomunicat pe Papini, a adunat cartea din librării şi a incinerat-o în Piaţa Sf. Petru.

Nefiind o apologie a satanismului, cartea doreşte să clarifice exact poziţia Diavolului în ecuaţia credincios-Dumnezeu şi rolul pe care l-a jucat în diferitele momente de maximă încărcătură din istoria omenirii.

După ce am citit-o pe nerăsuflate, am hotărât să o traduc în speranţa că poate, la un moment dat, vreo editură din România o va publica.

A fost o muncă dificilă, am consultat o gramadă de cărţi, plus diverse arhive online, iar rezultatul îl veţi avea în câteva săptămâni, cel mai târziu la Târgul de carte „Bookfest”, la finalul lunii iunie.

Nu vreau să vă răpesc bucuria de o descoperi singuri, aşa că nu vă spun decât că este una dintre cărţile cele mai interesante pe care le-am citit de ani buni încoace.

Aveţi nevoie de o minte deschisă la provocări, de o eliberare de prozelitismul făţiş practicat de cultele şi bisericile din ziua de azi şi vă provoc la un exerciţiu de gândire. Nu e al meu, tot Papini l-a propus.

Ipoteza este următoarea:

Dumnezeu este Iubire, dar tocmai de Iubire nu are parte, atât Diavolul cât şi omenirea refuzându-I această dorinţă.

Diavolul este Ură, nu poate iubi din cauza înseşi fiinţei sale, din cauza pedepsei primite, în schimb este purtat pe buze, adorat şi iubit de milioane de oameni. Nu este urât de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu îşi iubeşte creaţia. În schimb nu poate fi iertat pentru păcatul său.

Omul este la mijlocul distanţei dintre aceşti poli: este iubit de Dumnezeu, este urât de Diavol şi îi slăveşte pe Ambii. Omul este miza luptei dintre Dumnezeu şi Diavol.

Întrebari: Dacă omul, cea mai desăvârşită dintre creaţiile divine, i-ar arăta supunere şi devotament lui Dumnezeu şi, în loc să se roage pentru diversele probleme cotidiene, s-ar ruga pentru iertarea Diavolului, oare Dumnezeu i-ar asculta rugăciunile şi l-ar ierta pe Diavol, reprimindu-l în rândul celor din care face parte şi al căror conducător a fost? Reţineţi că Dumnezeu are nevoie de căinţa şi iubirea necondiţionată în schimbul căreia oferă o Iubire necondiţionată.

Oare ar putea fi aceasta cheia spre mântuire finală şi totală a omului de ispita Diavolului?

A Kind Of Magic

2009-04-27T11:59:00.004+03:00

Să-ţi întâlneşti idolii muzicali este un mare vis împlinit. Să şi cânţi alături de ei este apogeul activităţii muzicale. Dar tu să cânţi iar ei să stea să te asculte, să le placă şi să te felicite pentru felul în care ai cântat este mai mult decât poţi aştepta.

Asta ni s-a întâmplat nouă, începând de sâmbătă seara de la emisiunea „Maniacii”, de pe TVR2. Am cântat în emisiune două piese, care, judecând după uimirea de pe chipurile celor de la Nazareth, le-au plăcut foarte mult, după emisiune fiind felicitaţi rând pe rând de către scoţieni.

Aseară, în club Hala, într-o atmosferă superbă, am deschis concertul Nazareth, cu un recital de 35-40 de minute, care s-a dovedit a fi pe placul celor aproximativ 2.000 de oameni prezenţi, mare parte dintre ei dintre ei putându-ne fi părinţi.

Un nou concert de excepţie, o nouă seară memorabilă, un nou vis împlinit!

Mulţumirile se îndreaptă în mod firesc către voi, cei care ne=aţi susţinut admirabil pînă acum şi care aţi făcut posibilă această seară şi multe, multe altele!

See you at the bar! ;)

New Update

2009-04-21T11:42:00.005+03:00

Hristos a înviat!
Bine v-am regăsit! :)
De la ultima postare s-au mai concretizat niste concerte, pe care vi le anunţ acum, ca să fiu sigur că nu uit şi fac şi un reminder al concertelor deja anunţate:

24 aprilie - Pucioasa, Casa de Cultură - concert umanitar pentru o fată bolnavă de leucemie.
25 aprilie - orele 19:30, TVR2, emisiunea „Maniacii”: suntem invitaţi, alături de cei de la Nazareth. Vom cânta şi o piesă de-a lor şi vom discuta mult şi multe.
26 aprilie - Bucureşti, Club „Hala” - opening act pentru Nazareth
07 mai - Sibiu, „Oldies” Pub, din nou în Sibiu, după mai bine de un an şi jumătate
08 mai - Alba Iulia, Session Pub
09 mai - Cluj-Napoca, Hard Rock Club

16 mai - Constanţa, încă nu ştiu locaţia, dar o voi comunica imediat ce aflu.

30 mai - Mamaia, Seawolves Bike Fest.

Ca întotdeauna, mai sunt şi alte discuţii, deocamdată neconcretizate. Cum aflu ceva concret, vă anunţ.

Nu ne-a ieşit nici de data asta să filmăm videoclipul. Am tras tare pentru a termina varianta demo a noului album, acum lucrăm la aranjamentele pentru orchestră. Sperăm să fim gata până la finalul lunii mai, pentru ca în iunie să demarăm înregistrările pentru noul material.

Nu ştiu cât de des voi avea ocazia să mai scriu în următoarea perioadă. Pentru informaţii şi update-uri, daţi-vă pe www.trooper.ro.

Voi reveni în zilele care urmează cu informaţii despre un alt proiect, literar de data aceasta, la care am lucrat şi care se pare că se apropie de concretizare.

See you at the bar! ;)

Oscar.

Noutăţi

2009-03-31T12:28:00.004+03:00

De la ultima dare de seamă s-au mai întâmplat o sumedenie de lucruri şi, profitând de o mică pauză, m-am gândit să vă anunţ ce-a mai făcut Trooper în ultima vreme, dar şi ce mai punem la cale pentru lunile următoare.
1. Lucrăm intens la noul album, Vlad Ţepeş. Este un album conceptual, o piesă de aproximativ 70 de minute, în mai multe părţi, pe care o vom cânta şi înregistra alături de Filarmonica Muntenia, undeva spre finalul anului 2009. Este o poveste bazată pe viaţa şi domniile lui Vlad Ţepeş, pornind de la versurile bunului nostru prieten Vasile Lupaşc, profesor de istorie şi romancier, care şi-a dedicat ani întregi studiind cronici şi alte izvoare istorice privitoare la viaţa temutului domn valah. Pentru cei interesaţi, cartea sa, Răstignit printre cruci, este un captivant roman despre domniile lui Vlad Ţepeş, cu siguranţă unul dintre cele mai bune romane istorice de la Ioan Dan încoace.
2. Ştiam de mai demult, dar acum a devenit oficial: pe 5 iulie vom deschide concertul Manowar, de la BestFest. Completăm cartea de vizită cu încă un nume de referinţă din istoria metalului, o trupă pe care o ascultam cu plăcere acum 14-15 ani. Alături de noi vor mai cânta Thunderstorm, Nexus şi Holy Hell.
3. Turneul RNR++ merge înainte: după o escală la Timişoara, care mi-a prilejuit întâlnirea cu oraşul în care m-aş muta fără să preget, dacă ar fi să părăsesc Bucureştiul şi Târgoviştea, dar şi întîlnirea cu prietenii XBASS (Alin şi Zan), urmează alte concerte: Iaşi, Suceava, Constanţa, Pucioasa (un concert umanitar pentru o fată bolnavă de leucemie) şi, bineînţeles, Bucureşti, în deschiderea concertului Nazareth. Legat de asta, mai avem o surpriză: pe 25 aprilie vom participa alături de Nazareth la o emisiune pe TVR, în cadrul căreia vom cânta una dintre piesele celebre ale lor.
4. Ne pregătim intens şi pentru recitalul pe care Paul Di Anno (primul solist vocal de la Iron Maiden) îl va susţine în august în România. Am primit playlistul, care se anunţă a fi unul incendiar, şi lucrăm la piese. Nu cred că va exista o repetiţie comună, astfel că noi şi Paul vom cânta pentru prima dată direct pe scenă. Fingers crossed! :D
5. După o primă încercare (din păcate eşuată), reluăm filmările pentru videoclipul piesei „Old School, Baby!” Sâmbăta aceasta, dacă totul decurge conform planului, vom avea câteva ore de film pentru a vă prezenta primul videoclip al discului „RNR++”

Cam asta ar fi deocamdată,

See you at the bar! ;)

Un nou venit în familie

2009-03-23T12:00:00.005+02:00

După îndelungi ezitări am hotărât să-mi achiziţionez un nou bass. De ce ezitări? Pentru că, spre deosebire de celelalte, acesta este fretless (adică nu are taste, adică notele nu sunt separate între ele ca la o chitară obisşnuită, mergându-se pe principiul contrabassului sau al violoncelului, ceea ce presupune o atenţie sporită la ceea ce cânţi, pentru că orice mică eroare de poziţionare înseamnă o altă notă faţă de aceea pe care ai vrut de fapt s-o cânţi).
Vineri mă întâlnesc cu bunul prieten Alin de la Cargo pentru a perfecta tranzacţia. Bassul (încă mai) este al lui, dar de vineri seară încolo va începe o perioadă (cât mai scurtă, sper eu) de acomodare cu noul instrument.
Este un Warwick Corvette din anul 1996, iar numele său va fi Jaco, în memoria unuia dintre cei mai desăvârşiţi bassişti din istoria muzicii: Jaco Pastorius.
Dacă sunteţi în Timişoara vineri, vă invit la concert Trooper in clubul Jazz.

See you at the bar! ;)

Update

2009-03-05T11:25:00.003+02:00

Din păcate, concertul programat pe 8 martie in Parcul Tineretului este reprogramat pentru 14 martie. Vom cânta în jurul orelor 14:00, urmând ca seara să ne vedem la Braşov, în club „Suburban.”

See you at the bar!:)

Surprize!!! (fara diacritice)

2009-02-27T01:01:00.002+02:00

Va scriam cu putina vreme in urma de cateva surprize pe care vi le pregatim pentru vara. Iat-o pe prima dintre ele:
in luna august, la Rock City Open Air, vom canta pe scena cu Paul DiAnno, primul vocalist al trupei Iron Maiden. Recitalul Trooper va avea loc cu o seara inainte, urmand ca noi sa asiguram partea instrumentala a recitalului lui Paul din Romania. Formula de concert: Paul DiAnno - vocals, Balaurul - chitara, Laurentiu - chitara, John - tobe si Oscar - bass.
Urmatoarea surpriza saptamana viitoare!!!
Pana atunci profit de ocazie si mai anunt 2 concerte in Bucuresti: 6 martie (Live Metal Club), pe undeva pe Titulescu, langa Basarab. Cantam intre 21:30 si 22:30 si 8 martie Parcul Tineretului, cu Vita de Vie, Timpuri Noi, Bere Gratis, nu neaparat in ordinea asta.

See you at the bar! :)

Uncle Paulie! :(

2009-02-25T12:47:00.004+02:00

Săptămâna trecută, între două concerte, am aflat de moartea unui unchi (ultimul, gata, nu mai am decât mătuşi!), unchi la care ţineam foarte mult şi căruia i-am purtat un respect şi o admiraţie deosebite.
Fost şef de partidă peste suflători în Filarmonica M.Ap.N (a Armatei), profesor de trompetă la Conservatorul din Bucureşti, artist invitat al operei din Novi Sad (Serbia) şi Bonn (Germania), general în rezervă.
Două regrete majore au însoţit toată această întâmplare:

1. Când de abia începusem studiul chitării, acum mulţi-mulţi ani îmi spunea: „Vino la mine când ai timp. Ia un caiet de muzică şi hai să te învăţ teorie, armonii, game. Te vor ajuta mai târziu.” Nu m-am dus, gândindu-mă că muzica rock funcţionează după alte principii decât cele ale muzicii clasice şi că nu voi avea nevoie de ajutorul lui. Total greşit. Din păcate, eroarea nu a mai putut fi corectată, din lipsă de timp şi de program încărcat (în cazul meu), al bătrâneţii şi al suferinţelor inerente vârstei (în cazul lui).
2. Ceremonia înmormântării mi-a adus aminte de scenariul unui film suprarealist, marca Luis Bunuel sau Emil Kusturica: totul a fost împins la limitele grotescului, de la slujba preotului, până la căruţul cu 4 roţi pe care a fost dus sicriul din capelă până la groapă. Adaugăm la asta ninsoarea şi vântul îngheţat, plus asistenţa a cărei vârstă oscila în jurul vârstei de 70 de ani (foşti colegi, prieteni de familie) şi veţi avea imaginea completă a ceea ce vreau să vă descriu. Restul detaliilor sunt lipsite de importanţă.

Mâine se împlineşte o săptămână de la acest eveniment şi încă nu-mi pot reveni din uimire: e groaznic să ajungi un „obiect”, aruncat de colo-colo de indiferenţa şi ignoranţa unor beţivi (a se citi gropari) şi a unui „păstor de suflete” (a se citi preot), care s-a luminat tot la vederea hârtiilor cu efigia lui Caragiale, bonus pachetele cu mâncare, pe care nu prididea să le înghesuie în portbagajul maşinii.

P.S. Ieşind pe poarta cimitirului, ne-am intersectat cu o altă coloană mortuară. Deja-vú?

Aş fi vrut să fie un necrolog. A ieşit ce vedeţi mai sus.

You'll be remembered! R.I.P!

Raport de front

2009-02-23T12:17:00.004+02:00

Prima parte a turneului „Rock'n'Roll pozitiv” s-a încheiat. A fost destul de solicitant: 6 concerte în 8 zile, 2.000 de km, nopţi nedormite, dar a fost şi foarte frumos, exceptând desigur laringita lui Coiotu. Puteţi găsi informaţii despre fiecare dintre aceste concerte pe www.trooper.ro (le-am trimis web-managerului, sper sa fie uploadate in cursul zilei de astazi), eu vă voi povesti despre lucruri pe care le-am văzut şi le-am făcut în acest timp.
Încep aleatoriu şi le voi numerota, pentru că nu au nicio legătură între ele:

1. Muzeul de istorie Alba Iulia. L-am vizitat după o noapte nedormită, punctată de multe discuţii interesante, altele decît cele uzuale (chitare, concerte, piese, înregistrări): am meditat şi debitat (ajutaţi de fooooarte multe beri) la evoluţia noastră ca specie, la comportamente, invenţii, creştinism vs. ştiinţă şi multe altele. Concluziile au avut relevanţă doar pe moment şi probabil secundar, în subconştientul fiecăruia dintre noi.
De ce zic despre muzeu? Pentru că acolo am văzut, punctat cu dovezi materiale, firul discuţiei noastre din seara de dinainte: de la vechile inscripţii greceşti şi romane, până la unelte şi arme din secolele al XVII-lea şi chiar al XIX-lea. Ne-am dat seama cât de puţine ştim despre evoluţia noastră ca specie, cât de puţin am evoluat din punct de vedere al tehnicii (multe dintre „uneltele” pe care încă le folosim azi au fost inventate şi perfecţionate acum mii de ani), dar mai ales cât de ignoranţi suntem în ceea ce priveşte, planul spiritual, locurile care ne înconjoară şi oamenii care ne-au precedat şi care ne-au ajutat prin munca lor să ajungem la gradul de „civilizaţie” la care pretindem că suntem.
Pe scurt, faceţi o vizită într-un muzeu de istorie, şi veţi acea o revelaţie: cât de insignifiant este individul într-o masă de oameni, dar mai ales într-o epocă temporală.

2. Galaţi vs Cluj. Este demonstrat statistic că nivelul de trai din vestul ţării este mai ridicat decât cel din Est. Cu siguranţă sunt mai multe oportunităţi şi deschideri în partea de vest a ţării şi implicit mai multe şanse de a accede la un nivel de trai mai ridicat.
Dar, ceea ce m-a surprins este faptul că aceste discrepanţe sunt mai mult decît vizibile pe chipurile oamenilor. Mă uitam la oamenii din Cluj, Alba, Deva cu care am stat de vorbă: deşi conectaţi la probleme cotidiene, aveau o anumită seninătate în privire, degajau o linişte interioară. În schimb la Galaţi, deşi am întâlnit oameni cel puţin la fel de primitori ca şi cei din Cluj, nu am putut să nu remarc o încrâncenare în priviri, o „asprime” a abordării, fără ca această „asprime” să fie ameninţătoare pentru mine. Mergând pe această observaţie, coroborată cu o carte excelentă pe care am citit-o pe drum şi pe care v-o recomand cu încredere (Jacques Brosse - De ce ne naştem? http://proeditura.ro/shop/item.aspx?itemid=302), mă gândeam că tot ceea ce considerăm a face parte din confortul personal şi care contribuie la dezvoltarea noastră individuală, nu face decât să ne îndepărteze de esenţa umanismului, să ne enclavizeze, să ne transforme în nişte mici insuliţe în stare de asediu permanent.
Mă opresc aici, poate cu altă ocazie voi continua cu aceste mici reflecţii.

P.S. Aceste rânduri nu au fost sponsorizate de nicio instituţie guvernamentală sau religioasă, de nici un ONG, fundaţie, sau altă formă de organizare. Sunt gândurile mele, sper să fie şi ale voastre.

Update turneu (fara diactrice)

2009-02-21T10:26:00.003+02:00

Prima parte a turneului se apropie de final. Au fost pana acum: Campina, Cluj Napoca, Alba Iulia, Deva, Bucuresti, Pitesti, Galati. Diseara suntem la Campina, din pacate e o private party, asa ca nu ne putem vedea :(. Urmeaza Targoviste sambata viitoare. In martie ajungem la Brasov pe 14 (data e sigura, dar nu am retinut locatia), Iasi, Suceava, Bucuresti (8 martie, in parcul Tineretului), Satu Mare, Sibiu si Timisoara (27 martie). Indata ce voi avea datele concertelor le voi posta aici.
Saptamana viitoare voi scrie si cronicile de concert, pe care le veti putea citi pe www.trooper.ro, dar si o mica poveste (behind the scene) a acestor prime concerte, pe care o voi posta aici.
Acum ma duc sa dorm putin: am ajuns azi dimineata la 5 acasa si inca nu am ajuns in pat.

See you at the bar! ;)

Începe turneul

2009-02-03T12:13:00.004+02:00

Bine v-am regăsit!
Acum ceva vreme va ameninţam cu un turneu: ei bine, turneul începe săptămâna asta. :)
Aşadar, vineri, după o scurtă oprire în studioul Tonomatului DP2, de la TVR2, pornim spre Câmpina, unde vom presta începând cu orele 21:00, în clubul „Live”.
Celelalte date de turneu confirmate până acum sunt:

Bucureşti - Arenele Romane - Nazareth (26 aprilie)
Sibiu - încă nu ştiu locaţia exactă (28 martie)
Timişoara - Club „Jazz Pod 16” (27 martie)
Braşov - club „revin cu numele” (13 sau 14 martie)
Târgovişte - Pub „Underground” (28 februarie)
Galaţi - Club „S” (20 februarie)
Piteşti - Club „Hush” (19 februarie)
Bucureşti - club „Fire” (18 februarie) (Spectacolul din 18 februarie va fi singurul concert Trooper din Bucureşti până în aprilie când formaţia va deschide pentru Nazareth la Arenele Romane.)
Deva - „John's Pub” (15 februarie)
Alba Iulia - „Session Pub” (14 februarie)
Cluj - Club „Roland Garros” (13 februarie)

Mai sunt şi alte concerte în plan, dar încă nu am stabilit toate detaliile. Şi, evident, nişte surprize, pe care vi le spun un pic mai târziu.
Vă aşteptăm alături de noi şi vă promitem că o să vă simţiţi excelent!

Rock&Roll Over!

New Tattoo

2009-01-26T16:18:00.009+02:00

Am profitat de, probabil, ultimul weekend liber pentru o lungă perioadă de timp şi am ajuns la Ploieşti pentru a-mi realiza o dorinţă mai veche: un nou tatuaj. Poate unii îl stiţi pe cel dinainte, dacă nu, vă asigur că nu aţi pierdut nimic.
Am acceptat cu bucurie invitaţia bunului nostru prieten Mirceone (etapa viitoare se joacă la Târgovişte! :D) şi, însoţit de John, am aterizat la Ploieşti sâmbătă dimineaţă în jurul orei 10:00.
Am băut o „cafea” şi fuga la studio. Cum care studio? http://www.tattoo-studio.ro/
Aici îl veţi întâlni pe Cristi „Tzugu 6needles ” Elbogeanu, un tip foarte fain şi un artist desăvârşit. Atât eu cât şi John am fost mai mult decât multumiţi de ceea ce a realizat Cristi şi, dacă la mine a fost ceva mai simplu, pot să vă asigur că la John a avut multă treabă.
Cum poze încă nu am făcut, nu pot decât să vă promit că revin săptămâna asta şi să vă invit să aruncaţi un ochi pe http://www.tattoo-studio.ro//.
Iar dacă vreţi să vă „personalizaţi” pielea, puteţi să vă lasaţi fără nicio grijă pe mâinile lui Cristi: lucrează ireproşabil, cât se poate de curat, fără niciun fel de riscuri.

LA MULŢI ANI!

2009-01-06T11:06:00.003+02:00

...Şi să vă iasă toate aşa cum vă doriţi! Nu prea am avut timp în ultima vreme să scriu, dar fac un scurt rezumat al întâmplărilor din ultima vreme: am lansat noul disc ”RnR++”, pe care îl reedităm deja, pentru că cele 1.000 de exemplare s-au terminat, am început să punem la cap primele idei pentru un nou produs (încă nu vă pot spune despre ce este vorba, dar este un proiect special, din câte ştim noi nu s-a mai făcut aşa ceva în România), am fixat datele pentru o parte din turneul de promovare al noului disc.
Noul an a adus cu el o veste mare pentru noi: am fost aleşi să deschidem concertul de la Bucureşti al legendarei trupe britanice Nazareth. Evenimentul va avea loc la Arenele Romane, pe 28 aprilie. S-ar putea să mai apară nişte surprize, deocamdată e nevoie de puţintică răbdare.:D
Staţi cu ochii pe www.trooper.ro pentru datele de turneu. Ca de obicei, încercăm să ajungem în cât mai multe locuri cu putinţă. :)

13 ani

2008-10-31T10:22:00.003+02:00

25 octombrie 1995! Nu era o zi din cale afară de frumoasă, ba chiar era o zi rece şi mohorâtă. Este ziua în care a luat naştere Trooper. Nu am pornit la drum cu acea inocenţă specifică oricărui proiect adolescentin: trupa se năştea în urma unui eveniment trist, ca o slabă recunoştinţă adusă memoriei unui om (Adi Popa), care mai mult sau mai puţin îi influenţase pe cei 4 prieteni: Coiot, Balaurul, Negative şi Oscar.
Cântam şi înainte, dar fără a avea pretenţia că suntem o trupă, visând totuşi ca în viitor să cântăm pe o scenă mare, în faţa unei mari mulţimi de oameni. Însă, în acea zi de 25 octombrie, hotărârea a fost luată: Trooper îşi începea oficial activitatea.
25 octombrie 2008! Au trecut de atunci 13 ani. Aceeaşi zi mohorâtă de octombrie. Dar, de data asta, gândurile sunt mult mai vesele şi mai pline de optimism pentru că multe dintre visurile din adolescenţă s-au împlinit şi ne găsim acum cu o lună înainte de lansarea unui nou album şi implicit a unui nou turneu.
Ce s-a întâmplat în aceşti 13 ani? Foarte pe scurt: 3 albume şi un boxset aniversar, sute de concerte în ţară, Iron Maiden, Sepultura, W.A.S.P, The Cult, Prodigy, The Rasmus, Blind Guardian, Royal Hunt, foarte mulţi prieteni.
Nu-i rău pentru aceşti primi 13 ani, nu-i aşa?
Vă mulţumim pentru că aţi făcut posibil tot ce-am descris mai sus!
La mulţi ani!

www.xbass.ro

2008-09-03T14:25:00.004+03:00

Desigur vă veţi întreba: Ce naiba este xbass.ro?
Vă spun eu: xbass.ro este cea mai frumoasă comunitate online din care am făcut parte până acum, alcătuită din oameni care împărtăşesc aceeaşi pasiune: chitarele bass, violoncelul sau contrabassul.
Cu ce diferă xbass.ro de alte comunităţi online? Păi, în primul rând, prin atmosfera destinsă, caldă, de prietenie, chiar dacă mulţi dintre noi nu ne cunoaştem personal. În al doilea, rând aici găseşti ajutor indiferent de problema pe care o întâmpini. Pui o întrebare şi primeşti răspuns aproape instantaneu la ea. În al treilea rând, nu vei întâlni acele personaje care populează forumurile mioritice, care se cred atotştiitoare sau, şi mai rău, care parazitează forumul respectiv. Dar, cel mai important, este faptul că nu există niciun fel de diferenţieri: nu contează că eşti cunoscut sau nu, că ai sau nu un bass performant, că ai trupă sau nu, cel mai important este faptul că ai ales să cânţi, că ai această pasiune şi că eşti dispus să o împarţi cu ceilalţi.
Am întâlnit aici oameni minunaţi, din diverse locuri ale ţării, pe unii i-am şi cunoscut personal ulterior, pe alţii îi voi cunoaşte în zilele care vin şi, indiferent de unde erau, ne-am înţeles de minune.
De ce am scris despre asta? Pentru că, la cel mai recent concert Trooper de la Ploieşti, am avut ocazia să întâlnesc din nou prieteni de pe www.xbass.ro, alături de care am petrecut o seară foarte plăcută, o seară în care nu am simţit când a trecut timpul.
Deci, dacă aveţi pasiunea cântatului la bass nu ezitaţi să vă alăturaţi şi voi comunităţii noastre iar dacă nu, construiţi şi voi comunităţi ca aceea de pe www.xbass.ro .

Explicaţie foto:

De la stânga la dreapta: Radu ("Blues Man Mike") , Dan „Baragan” Simoaica (de la Bucium), eu, Alex Pascu (de la Thunderstorm), Florin Buga (bassus_play)

Premiere

2008-08-25T15:42:00.004+03:00

Pe drumul dinspre Veliko Tarnovo spre Bucureşti stăteam şi mă gândeam la toate lucrurile care s-au întâmplat anul ăsta, legate de Trooper şi mi-am dat seama cât de mult a crescut trupa faţă de 29 decembrie 2007, adică de la ultimul concert de anul trecut.
Multe concerte, muuuult mai multa expunere media, păreri încurajatoare de la oameni care ne auzeau/vedeau pentru prima dată, locuri noi în care nu ajunsesem până atunci.
Dar mai mult decât atât luna august a adus cu ea mai multe premiere:

1. este pentru prima dată când am cântat pe un stadion, reuşind astfel să captez atmosfera pe care ţi-o poate crea un stadion plin, atmosferă pe care doar o intuiam din concertele de pe dvd-urile din colecţia personală. Este incredibil felul în care te poate motiva un public aşa cum a fost cel de pe stadionul Cotroceni, pe 4 august.
2. este pentru prima dată când deschidem concertul unei formaţii cu adevărat mari: IRON MAIDEN. Deşi în trecut am mai cântat cu nume sonore ale muzicii rock (W.A.S.P, Sepultura, Blind Guardian, Royal Hunt), totuşi niciuna dintre ele nu se ridică la nivelul la care este Iron Maiden.
3. este pentru prima dată când cântăm în străinătate, în faţa a cel puţin 5.000 de oameni, în Bulgaria. Cred că mod mai izbutit de a sparge şi această barieră nu ar fi existat, decât dacă Iron Maiden ne-ar fi propus să continuăm turneul împreună. :D
4. este pentru prima dată când avem două concerte în aceeaşi seară. Asta mă face să mă gândesc că muzica noastră începe să ajungă la din ce în ce mai mulţi oameni şi astfel vor creşte şi şansele noastre de a ajunge în locuri în care nu am mai fost până acum şi la oameni care nu ne-au văzut/auzit până acum.

În acelaşi timp am un sentiment nelămurit încă: am impresia că se termină o epocă şi începe alta, foarte tentantă, judecând după lucrurile care se prefigurează că se vor întâmpla în toamna acesta.
Nu vreau să mă bucur prematur, dar nici nu mă pot împiedica să visez cu ochii deschişi sau închişi.
Orice ar fi, avem multă nevoie de cei care ne-au fost alături până acum şi cred că, la norocul pe care l-am avut până acum, lucrurile nu au cum să nu iasă bine.

Scream for me, Bucharest!!!

2008-08-13T10:13:00.003+03:00

De la bun inceput va rog sa-mi iertati greselile de exprimare si absenta diacriticelor: vreau doar sa va povestesc cat mai la "cald" cea mai frumoasa zi din viata mea: ziua in care am urcat pe aceeasi scena cu Iron Maiden!
Nu cred ca trebuie sa mai spun ca Iron Maiden sunt motivul pentru care noi am inceput sa cantam acum 13 ani si ca, daca nu ar fi existat ei, probabil ca noi ne-am fi ocupat cu diverse alte lucruri acum.
De cand am aflat ca vom deschide concertul lor de la Bucuresti, tensiunea a inceput sa se acumuleze. Este adevarat, nu e prima data cand cantam alaturi de o trupa mare: au mai fost WASP, Sepultura, The Cult, Rasmus, Prodigy si altele si de fiecare data totul a iesit asa cum trebuia sa iasa, dar IRON MAIDEN este IRON MAIDEN.
Acum datele problemei erau cu totul altele: Iron Maiden este una dintre cele mai cunoscute si mai apreciate trupe rock la nivel mondial, o trupa care a facut si face in continuare istorie.
Am punctat putin coordonatele emotionale dar si pe cele tehnice ale experientei de ieri.
Sunt sigur ca va intereseaza cum a decurs ziua de ieri pentru noi. Povestea este urmatoarea:
M-am trezit cu noaptea in cap, nu ca as fi reusit sa dorm cine stie ce. Ne-am adunat si, pe la 12, am plecat spre Bucuresti. Am ajuns la stadion in jurul orelor 13:30. Am intrat si ni s-a repartizat o camera intr-una dintre cladirile aferente stadionului Cotroceni, aceeasi cladire unde urmau sa soseasca si Iron Maiden, dar cu un etaj mai sus.
Toti eram pachet de nervi si ii simteam pe fiecare dintre baieti, inclusiv pe mine, incordati la maximum. Au fost si schimburi mai dure de replici si ridicari de ton si dinti scrasniti, totul in asteptarea probei de sunet care nu mai incepea, dar, mai ales in asteptarea celor de la Iron Maidenm care nu mai veneau. Ne doream foarte mult sa-i prindem pentru o mica discutie, poze, autografe, poate chiar un fotbal.
Am urcat pe scena in jurul orelor 15:30 pentru proba de sunet si abia atunci am avut imaginea reala a locului unde urma sa cantam peste 4 ore: un stadion mare, care urma sa fie plin. Sunetul era ok, asa ca ne-am reintors in camera pusa la dispozitie de organizatori pentru a astepta inceputul concertului.
La 19:30 eram la marginea scenei, asteptand ca Lauren Harris sa isi incheie recitalul. Am urcat pe scena sa verificam ultimele reglaje si lumea a inceput sa aplaude. A inceput concertul, totul a mers ceas, mai putin mica pana de curent, care m-a facut sa ma gandesc la proverbialul ghinion pe care l-am mai avut in diferite momente importante ale carierei noastre. Din fericire totul s-a rezolvat repede si am putut reintra pe scena, pentru a incheia recitalul cu doua piese, cantate impreuna cu publicul: Tari ca muntii si Strigat.
Dupa ce am coborat de pe scena, toata tensiunea a disparut, parca stearsa cu buretele. Ma simteam stors, vlaguit dar in acelasi timp implinit: ne-am realizat cel mai important vis: sa cantam alaturi de trupa care ne-a facut sa ne apucam de cantat, care ne-a dat nume si pe care am iubit-o in toti acesti ani!

P.S Cele de mai sus au fost scrise pe 5 august. Le postez abia acum pentru ca nu am mai apucat la momentul respectiv! :)

România Pi(ş)torească

2008-05-12T13:12:00.000+03:00

Încă din start doresc a mă scuza pentru absenţa îndelungată, dar băieţii din trupă şi cei de la serviciu au făcut front comun şi nu-mi dau timp nici măcar să respir, d’apoi să mai scriu.

Şi totuşi cele de mai jos care au fost adevărate, sunt reale şi vor fi veridice trebuie povestite, poate-poate situaţia se va ameliora.

Povestea începe după concertul nostru din Petroşani de pe 02 mai a.c. Am plecat spre Băile Herculane, unde urma să dormim în acea noapte. Harta spunea că avem de parcurs aproximativ 150 de km, ceea ce nu e chiar atât de mult. Dar, cum viaţa bate filmul, cei 150 de km au însemnat aproape 6 ore de mers cu viteza melcului. Motivul: între Caransebeş şi Herculane nu mai există şosea asfaltată, ci un drum de ţară cu nişte gropi de adâncimi variabile, de la 10 la 25 de cm. Am ajuns la 05:30 A.M si, cum nu mai avea sens sa dormim, am iesit pe balconul de la etajul 10 al camerei de hotel unde am fost cayati pentru a prinde rasaritul. Alături de prietenii Laurentiu, John, Beck’s şi Jack Daniels’ am petrecut un început de zi cum nu se poate mai agreabil, mai ales ca din hotelul în care am stat ieşeau în grupuri băieţii şi fetiţele de la MISA, care aveau întrunire pentru Marea spirală. Întrebări ca : So, tell me do you spit or swallow? şi altele asemenea i-au ajutat şi pe ei să-şi înceapă ziua cu dreptul.

Cu drag, de la Pecica

2008-03-24T13:09:00.002+02:00

Ştiam că e la dracu-n praznic, la graniţa României cu Ungaria. Am primit invitaţia să cântăm acolo la un festival de motoare şi, cum nu fusesem pe la (lângă) Arad niciodată, am zis că e cea mai bună ocazie să spargem gheaţa.

Am plecat din Bucureşti dis de dimineaţă, după o cântare din Baza Militară. Drumul până la Sibiu a fost destul de ok, dar de aici încolo a început să plouă cu găleata, de nu vedeai în faţă nici măcar la 10 metri. În fine, după aproximativ 11 ore de mers cu maşina am reuşit să ajungem la Pecica.

Primele surprize au apărut încă de când am coborât din maşină. Concertul urma să aibă loc pe gazonul stadionului comunal, în acelaşi timp cu premierea echipei locale de fotbal, cu ocazia încheierii campionatului local, judeţean, nu ştiu exact.

Scena era foarte frumos amplasată la jumătatatea gazonului, luminată „a giorno” de 3 becuri de maxim 75 de W, care se stingeau din lipsă de curent atunci când se cânta pe scenă.

Legat de premierea jucătorilor, am păstrat o amintire extraordinară: acelaşi om a fost premiat pentru cel mai bun portar şi pentru cel mai bun atacant. Nu, nu era vorba de o coincidenţă de nume, deşi pe foarte mulţi îi chema Istvan, pur şi simplu cel mai bun atacant şi cel mai bun portar erau de fapt aceeaşi persoană.

Legat de cazare: ne-au oferit o cameră a cărei podea tremura la fiecare pas pe care îl făceai. Mai mult, locurile de dormit erau nişte saltele întinse direct pe jos, pe podeaua plină de noroi şi de gândaci. A trebuit să dormim în maşină şi, pe vremea aia, van-ul trupei era încă un vis îndepărtat, aşa că ne-am înghesuit într-un Ford, mai puţin Balauru, care a vrut să doarmă în cameră.

Nu v-am spus nimic despre ţânţarii de 10 cm, care ne-au bâzâit toată noaptea şi care l-au şi muşcat pe Laurenţiu, lăsându-i câteva semne destul de mari pe faţă.

Cât despre horele şi dansurile populare de pe „Fire It Up”, piesa de la Black Label Society, asta e o altă poveste.

A fost o exeprienţă inedită, pe care de abia aştept să o repetăm într-o altă viaţă.

Parafrazându-l pe vânătorul din filmul românesc „Operaţiunea Monstrul”, voi încheia spunând: Jur să nu mai vin la Pecica decât singur!

Laurenţiu aka Popa aka HellRaiser aka BeerMeister

2008-03-10T18:49:00.003+02:00

Marele nostru cîştig şi una dintre piesele importante ale angrenajului Trooper este, fără îndoială, prietenul meu şi al vostru, Laurenţiu.
Ne cunoşteam cu mult timp înainte ca el să vină în Trooper. Am împărţit săli de repetiţie şi scene alături de vechea lui trupă, Symbolic.
Venirea lui în trupă a fost un mare pas înainte pentru noi şi a contribuit decisiv la evoluţia noastră din 2001 încoace. Veţi zice: „Da, normal, îl laudă, că doar e din trupă cu el!”.
Ei bine, nu-i doar asta. Laurenţiu a adus cu el alte influenţe şi un alt stil de a compune: piesele noastre au căpătat o altă deschidere, iar orizontul de idei s-a lărgit substanţial.
Trebuie să spun asta: marele nostru avantaj faţă de orice altă trupă de gen din România este că, înainte de a fi muzicieni şi de a forma o trupă, suntem foarte buni prieteni. Asta a contat cel mai mult în tot acest timp şi ne-a ajutat să depăşim toate momentele grele de până acum.
Revin.
Nu e cazul să-l facem icoană pe Laurenţiu, că nu e genul. Ba dimpotrivă. Deşi pe scenă şi în afara ei pare un tip destul de retras, totuşi Laurenţiu e un „drac împieliţat”. Mai în glumă, mai în serios, dacă berea nu ar fi existat, ar fi inventat-o el! Probabil că este unul dintre susţinătorii cei mai fideli ai industriei producătoare de bere din România.
Drumurile noastre prin ţară au rămas marcate cu sticlele de bere goale care au tot zburat pe geamul aferent locului său din maşină. Cel mai probabil va sfârşi prin a-şi construi propria lui distilerie, precum Zakk Wylde. Când aveţi ocazia, uitaţi-vă în ce sunt „îmbrăcate” potenţiometrele chitării lui.
Odată încălzit cu greu îl mai opreşti. Dovada: degetele fracturate de la mâna dreaptă, care erau să-l coste sesiunea de înregistrări de la discul „Desant”. Motivul: pe considerente muzicale şi de păr lung a avut grijă de „facelift-ul” a doi manelişti de prin Târgovişte.
E suficient de zurbagiu şi de scandalagiu încât să suplinească lipsa de combativitatea a altor membri din „pluton”. Din când în când, este o mare bucurie să pot participa la o sedinţă bahică în compania lui. De fiecare dată ne întindem la „discuţii” până la orele mici ale dimineţii.
Dacă îl întâlniţi, gândiţi-vă bine înainte de a-l provoca! Are centura neagră cu diamante în domeniu. :D

Mă iubeşte ţiganii (Me, again!)

2008-03-05T16:26:00.001+02:00

M-am gândit că nu ar strica o mică adăugire la postul despre mine. Întâmplarea a avut darul de a mă binedispune, venind după o săptămână foarte grea. Iată faptele: de obicei, vineri după-amiază, e foarte greu să ajungi în Târgovişte dacă nu ai maşina ta personală. Asta deoarece microbuzele care fac legătura dintre Bucureşti şi Târgovişte sunt foarte aglomerate şi trebuie să pierzi ore bune aşteptând la coadă, pentru a te putea urca într-unul.
Aşa că m-am reorientat spre serviciile pe care, în mărinimia sa, ni le pune la dispoziţie C.F.R-ul, adică personalul de 19:06, care ajunge în Târgovişte fix la 21:00. Asta deşi nu sunt decât 80 de km. Dar nu despre asta vreau să vorbesc.
Am ajuns în Târgovişte, am luat un taxi până la mine la bloc. Am coborât şi atunci am auzit o voce suavă grăind:
- Salut, şefule, ce faci mă, tată âââ?
Mă întorc surprins şi îl văd pe vechiul meu prieten „Cartof”, membru marcant al clanului Cartof , clan care face onoarea de a locui de mai multe generaţii în cartierul meu. Cartof nu e băiat rău: certat cu munca, la fel ca şi ceilalţi din familie, trăieşte din ce prinde de la unul, de la altul. Nu fură, nu cerşeşte. „Împrumută” pentru o săptămână şi numai pentru situaţii grave.
- De când nu te-am mai văzut! Nu mai stai aici, în cartier, âââ?
- Nu mai stau, mă, m-am mutat în Bucureşti. Acu’ am venit acasă, la maică-mea.
- Aha! Auzi, ştii că noi, ţiganii, te-am iubit mult pe tine, că tu mereu ai fost prieten cu noi âââ...
- Ia zi, ce-ţi trebuie?
- Dă şi mie 2-300, că a murit ăl bătrân. Să-i cumpăr o bucată dă tămâie şi o lumânare âââ. (Cred că e cam a cincea oară când Cartoful cel bătrân s-a repauzat întru Domnul.)
I-am dat, ce să fac, nu puteam să-l refuz pe prietenul meu iubitor. Şi totuşi parcă e cam ieftină dragostea ţiganilor. Sau e în rate şi asta a fost una dintre ele?

Din dragoste...cu Coiotu'

2008-02-25T15:09:00.000+02:00

S-a întâmplat după un concert la Sibiu.
John a rămas să petreacă noaptea în compania a două fermecătoare localnice, iar Popa şi Banderas au hotărât să bea toate berile din Sibiu.
Ceilalţi am plecat să dormim la pensiunea unde eram cazaţi. S-a întâmplat ca, în acea seară, să împart camera cu fratele Coiot. Care are două mici probleme: doarme cu televizorul deschis şi este foarte agitat când doarme.
Paturile noastre erau practic lipite. Eu am adormit primul şi l-am lăsat uitându-se la „Familia Bundy”. M-am trezit la un moment dat pentru că volumul televizorului mă scotea din minţi. M-am uitat spre Coiotu’, care dormea cu faţa spre mine şi cu mâna stângă ridicată în aer. În timp ce mă pregăteam să cobor din pat pentru a găsi telecomanda, ca să închid televizorul, prietenul Coiotu’ mi-a trântit o frumuseţe de pumn, fix în ochi.
După momentul iniţial de surprindere l-am luat la întrebări: „Bă! Ce dracu’ faci, nu-ti-e bine? Ce naiba faci?” Ce făcea? E simplu...dormea.
Am aflat dimineaţă că i se întâmplă să dea din mâini, picioare atunci când visează câte ceva şi, cum s-a întâmplat să fiu în calea pumnului său, a fost mai mult decât bucuros să-mi arate un mic semn de afecţiune.
Inutil să mai spun că de atunci nu am mai dormit cu el. :)

Exerciţii de admiraţie

2008-02-22T12:17:00.008+02:00

Îmi doream de multă vreme să scriu despre albumele şi trupele care m-au influenţat de-a lungul timpului. În paginile site-ului Trooper am enumerat la prima strigare muzicieni, trupe a căror muzică o apreciez, însă lista e mult mai mare. Profit de spaţiul mult mai mare de aici pentru a prezenta albumele şi artiştii care ocupă primele locuri între preferinţele mele muzicale.

1. Queensryche – „Operation:Mindcrime” 1987 . Mi se pare a fi cel mai complet album pe care l-am ascultat vreodată. Prima dată când l-am ascultat am avut un adevărat şoc: a dărâmat toate ierarhiile pe care le construisem până atunci. Fără a excela în ceea ce priveşte artificiile tehnice, piesele sunt de-a dreptul zdrobitoare, cu o poveste năucitoare, unul dintre cele mai bune discuri conceptuale pe care mi-a fost dat să le aud. Nu vreau şi nu cred că are niciun rost să mă apuc să fac o recenzie a discului; pentru asta există o grămadă de siteuri de profil.

2. Dream Theater – „Metropolis part II: Scenes From A Memory” 1999. Prima dată când l-am ascultat am fost profund dezamăgit de el. Eram încă sub influenţa discului „Images And Words” şi eram convins că ăsta fusese apogeul Dream Theater. Aveam să-mi dau seama că mă înşelasem 6 luni mai târziu. Plecam de la un prieten şi am văzut discul pe biroul lui, lângă calculator. M-am gândit să-l mai ascult o dată pentru a-mi forma o părere definitivă despre el, aşa că l-am luat acasă. L-am pus în player, m-am întins în pat, convins fiind că voi adormi cât de curând. Era aproximativ ora 23:00. La 6:00 încă mai ascultam discul şi, cu fiecare ascultare, îi descopeream noi valenţe: de la aranjamentele muzicale perfecte, versuri superbe, până la execuţia diavolescă. Man, I had a blast!!! La aproape 10 ani de când a apărut încă nu am găsit un disc, care să îmi transmită, în acelaşi timp, strările pe care le încerc ascultând „Scenes From A Memory”.

3. Rush – „Moving Pictures” 1981. Sincer, după ce am scris asta nu văd ce aş mai putea adăuga. E incredibil universul pe care-l creează doar 3 oameni. „Moving Pictures” este exemplul viu al unui disc care întruneşte toate atributele pentru a fi considerat perfect: melodicitate, complexitate, pasiune. „Red Barchetta”, „YYZ”, „Limelight” (piesa asta candidează pentru titlul de cea mai bună piesă pe care am ascultat-o vreodată), „Tom Sawyer” şi aş putea continua şi cu restul pieselor, toate fiind la fel de bune. În plus de asta, în trupa asta activează muzicianul pe care îl găsesc a fi cel mai complet şi care, cu siguranţă, reprezintă modelul meu de muzician: este vorba de Geddy Lee, solist vocal, bassist, claviaturist, compozitor...

4. Kansas – „Leftoverture” . Probabil că de discul ăsta mă simt legat cel mai mult din punct de vedere emoţional. S-a întâmplat să-l ascult într-o perioadă destul de instabilă din punct de vedere emoţional: tocmai primisem „liber” de la fosta prietenă, de care eram foarte, foarte îndrăgostit. Multă vreme am umblat năuc, neştiind ce se întâmplă cu mine. Probabil stiţi cu toţii sentimentul, dacă nu, vă doresc să nu aveţi parte de el. Singura terapie valabilă, în afara celei de alcool, pe care încercam să o evit, era cea muzicală. S-a întâmplat ca un prieten bun, fostul nostru sunetist, Geni, să-mi dea discul ăsta să-l ascult. La momentul respectiv a avut darul de a fi un pansament pentru rana deschisă. M-a impresionat foarte, foarte mult, deşi nu este neapărat un disc „heart- oriented”. În timp i-am descoperit şi alte valenţe şi, chiar dacă se află doar pe locul 4, nu vred că va ieşi vreodată din Top 10.

5. Europe – orice. Deşi poate că nu se ridică la nivelul trupelor enumerate până acum, Europe este trupa mea preferată. Motivul este simplu: îmi transmit o stare de optimism şi de bună dispoziţie ori de câte ori am nevoie de asta. Au piese simple, nu abuzează de artificii tehnice sau de metafore, dar crează o muzică, simplă, frumoasă, straight to the heart.

6. Journey – „Frontiers” 1983. I-am văzut prima dată la Beavis&Butthead, pe la jumătatea anilor ’90 şi, trecând peste băşcălia pe care o făceau cei doi cretini, am vrut să ascult să văd care e treaba cu trupa asta. Şi treaba stă în felul următor: Journey este una dintre cele mai bune trupe produse de America anilor ’70, trupă care continuă să rămână la fel de actuală şi în 2008. Muzicieni de excepţie (Neal Schon, Steve Perry, Jonathan Cain), muzică de excepţie: „Separate Ways”, „Send Her My Love”, „Faithfully”, „After the Fall” sunt doar câteva exemple care ilustrează cel mai bine muzica pe care au făcut-o şi o fac Journey.

7. Toto – „Kingdom of Desire” 1992. Ultimul disc pe care l-au scos cu regretatul Jeff Porcaro. La fel ca Journey, Toto reprezintă un etalon pentru muzica Americii. Muzicieni de excepţie, de curiozitate intraţi pe www.toto99.com şi veţi vedea cine sunt şi cu cine au cântat, 7 premii Grammy, peste 50.000.000 de discuri vândute. Gata cu superlativele, să vorbească muzica.

8. Yes – „Close To the Edge” 1972. Numai trei piese pe acest disc. Dar ce piese: „Close To the Edge”, o piesă de aproximativ 20 de minute, superbă din orice punct de vedere, chintesenţa rockului progresiv de la începutul anilor ’70, „And You And I”, la fel de reuşită ca şi precedenta şi „Siberian Khatru”, care încheie superb acest disc. Este impresionant felul în care „curge” muzica acestui disc. Nu am cuvinte să o descriu. De fiecare dată când ascult discul ăsta mă rupe de ceea ce mă înconjoară şi mă transpune într-o cu totul altă lume.

9. Pink Floyd – „Dark Side Of the Moon”. Nu cred că mai are nevoie de vreo prezentare, poate doar nişte mici considerente de ordin personal. Până la discul ăsta mă întâlnisem ocazional cu muzica Pink Floyd şi îî apreciam pentru ceea ce făcuseră şi atât. „Dark Side Of the Moon” a constituit poarta de intrare în universul Pink Floyd, unul dintre cele mai fascinante universuri create vreodată. Nu are sens să enumăr piese, e un disc superb de la început la final, genul de disc pe care mi-aş dori să-l fi putut compune.

10. Genesis – „Selling England By the Pound”. Alături de Yes şi de ELP, Genesis face parte din „Sfânta Treime” a rock-ului progresiv britanic de la începutul anilor ’70. Peter Gabriel, Phil Collins&Co. au dat viaţă unei poveşti foarte interesante despre suburbiile londoneze, despre rivalităţile dintre bandele de cartier şi despre mizeria care stăpâneau suburbiile Londrei.

Sunt multe alte trupe pe care nu le-am menţionat aici şi pe care le ascult cu mare plăcere. Poate, în timp, voi mai scrie despre muzica pe care îmi place să o ascult.

Despre un "mort" dezgropat

2008-02-18T11:58:00.002+02:00

Este o întâmplare veche, s-a mai discutat... şi totuşi vreau să scriu despre asta pentru că, la momentul respectiv, ne-a afectat destul de tare şi ne-a stricat multe planuri.
Povestea e simplă: cândva, la sfârşitul anului 2003, am primit invitaţia de a deschide concertul celor de la Kreator, la Sala Polivalentă din Bucureşti.
Era o mare chestie la acel moment: să cântăm în Polivalentă, după ce, multă vreme fusesem spectatori la concertele care au avut loc acolo.
Am pregătit cu mare atenţie acest concert: am vrut să profităm de ocazie pentru a-l filma şi înregistra audio, plănuind editarea unui DVD.
Am pregătit cel mai bun setlist pe care-l puteam avea la acel moment, am apelat la invitaţi, la artificii şi alte ingrediente pentru a realiza un show cât mai aproape de perfecţiune.
Problemele au început să apară cu o seară înainte de concert: vineri noapte ar fi trebuit să facem probele de sunet, undeva la ora 22:00. La orele 23:00, tehnicieni abia au început să monteze scena, operaţiune care a durat până aproape de ora 02:00. Organizatorii lipseau, nu au avut nici măcar bunul simţ să răspundă la telefon. La ora 03:00 ne-am urcat pe scenă, sperând că vom face probele de sunet. Curentul a fost oprit şi am îndrumaţi spre ieşire. Ni s-a spus să venim a doua zi dimineaţă. Telefon la organizatori..aţi ghicit, niciun răspuns.
Am venit a doua zi în jurul prânzului. Speram să facem probele de sunet, să testăm poziţia camerelor, studioul mobil de înregistrări. Not a chance! Niciun fel de probă de sunet. Am trecut şi peste asta, sperând că vom putea regla lucrurile din mers şi că toate vor merge ok.
Ora 17:00. Lumea se adunase la intrarea în Polivalentă. S-a dat drumul la o singură uşă de acces din cele 10 disponibile. Rezultatul: s-a intrat foarte greu în sală, astfel că timpul de scenă a fost dat peste cap.
În sfârşit momentul urcării pe scenă unul dintre organizatori apare foarte senin şi ne spune că, din cele 45 de minute de scenă, mai avem la dispoziţie doar 20 de minute. În timpul ăsta ar fi trebui să urcăm pe scenă, să ne instalăm echipamentul, să facem proba de sunet, să cântăm şi să strângem.
Asta a fost picătura care a umplut paharul şi care ne-a determinat să hotărâm să nu mai cântăm. Eram plin de draci şi probabil că l-aş fi călcat pe individ în picioare. Noroc că unii dintre noi sunt mai calmi şi au reuşit să mă calmeze şi pe mine.
Ca şi cum toate astea n-ar fi fost de ajuns, după concert, celebrul organizator a dezlănţuit o campanie furibundă pentru a denigra numele nostru: suntem vedete, nu am vrut să cântăm, nu suntem profesionişti, totul însoţit de promisiunea fermă că nu vom mai cânta niciodată la niciun eveniment de asemenea „anvergură”.
Bilanţul meu: o grămadă de bani pierduţi cu închirierea studioului mobil de înregistrări, echipamentului şi echipei de filmare, o noapte şi o zi pierdute de pomană, o gramadă de nervi tocaţi şi, cel mai important, un DVD care ar fi fost o premieră pentru România, la acea dată.

Me

2008-02-15T13:35:00.001+02:00

O să sar peste copilărie şi pubertate, perioadă în care nu s-a întâmplat nimic notabil: piciorul stâng rupt de 2 ori la fotbal, prima beţie la 6 ani (o cană cu vişinată, plus vişinile aferente), prima ţigară la 9 ani. Şi cam atât.
De mic am avut libertatea de a face tot ce vreau, fără a fi îngrădit în vreun fel. Singura condiţie a fost să nu-mi neglijez studiile, ceea ce nu prea s-a întâmplat. În rest, am crescut într-un cartier împărţit între ţigani şi români, interlopi deopotrivă. Am fost şi sunt prieten cu ei, mă rog, cu ăia care mai sunt încă în viaţă şi nu sunt la puşcărie. Am mers la biliard, la băutură, am văzut cum e să ajungi de la 0 la 10 şi înapoi într-o zi.
Din fericire, nu am fost atras de genul ăsta de viaţă, altfel nu mai stăteam acum de vorbă. În schimb a fost o experienţă mult mai importantă decât 100 de cărţi citite despre acest subiect.
Anii de liceu au fost împărţiţi între Trooper, şcoală şi şedinţele bahice, care aveau frecvenţă aproape zilnică. Multe beri, multe altele, discuţii. Gagici, mai puţin, deşi am avut 24 de fete în clasă, multe dintre ele destul de atrăgătoare. Motivul: mi se părea că lucrurile pe care le făcem erau mai haioase decât să-mi pierd timpul cu vreo fată.
Relaţiile, dacă le pot numi aşa, au fost simple flash-uri de câteva zile/săptămâni, din care nu am înţeles mare lucru şi care mi-au dezvoltat reticenţa faţă de ele. Abia mai târziu am descoperit că e nevoie de multă răbdare pentru ca o relaţie să-şi arate partea frumoasă.
Trooper este probabil cel mai bun lucru la care am contribuit până acum. Deşi au fost momente când nu vedeam o finalitate, momente în care mă gândeam să renunţ. Dar, după o săptămână departe de băieţi, îmi dau seama că de fapt ei sunt familia mea, mai mult decât ar fi părinţii mei naturali. Mi-au fost alături ori de câte ori a fost nevoie, m-au înţeles şi iertat de fiecare dată când am greşit. Practic, viaţa mea din ultimii 15 ani gravitează în jurul a ceea ce se numeşte generic Trooper.
Alte lucruri măreţe nu am făcut: sunt destul de egoist ca să nu-mi împart micile plăceri cu nimeni, sau aproape nimeni.
Pentru prieteni şi apropiaţi sunt foarte deschis, vesel, pus pe glume. Cu cei pe care nu-i cunosc sunt destul de rece, formal, poate chiar arogant.
Cel mai bine m-a caracterizat profesorul meu de filosofie din facultate: „Oscar, esti o combinaţie reuşită între Petre Ţuţea şi Toma Caragiu, dacă vreodată combinaţia asta ar putea exista!” . Nu am pretenţia de a mă compara cu cei doi, dar comparatia asta explică cel mai bine felul în care pendulez de la seriozitate la glumă şi înapoi.

John

2008-02-08T14:08:00.001+02:00

M-am gândit că n-ar fi rău ca să-mi prezint colegii de trupă, aşa cum îi văd eu: sper că rezultatul nu va afecta în niciun fel prietenia noastră. Bineînţeles că va urma şi un autoportret, pe care sper să-l realizez cât mai aproape de adevăr.
Am ales să încep cu John, pentru că, muzical, interacţionăm cel mai mult.
Ok, here goes: în 98 -’99, atunci când John a venit în trupă , nu eram cel mai încântat de lucrul ăsta. Motivul era unul simplu: eram foarte ataşat de fostul nostru toboşar, care fusese alături de noi de la început şi alături de care am împărţit şi bune şi rele, mai multe rele, în general.
Cu John eram coleg de liceu şi am fost mereu surprins de succesul nebun pe care îl avea la gagici. În toate pauzele era înconjurat de fete, toate numai zâmbete. Chestia asta l-a urmărit şi îl urmăreşte în continuare: pe unde mergem fetele sunt după el. Chestia asta e un pic paradoxală, pentru că el beneficiază de cea mai puţină expunere, fiind ascuns după tobe mai tot timpul.
Revin la 1999: am început să repetăm împreună, eu fiind ferm convins că nu mă voi acomoda niciodată cu el, în spatele tobelor. Din fericire nu a fost cazul, pentru că John a pus mult suflet şi a investit foarte mult timp pentru a învăţa piesele noastre şi de a se perfecţiona cât mai mult.
La momentul actual nu cred că m-aş înţelege la fel de bine cu un alt toboşar.
În aceşti ani am petrecut mult timp împreună, fiind chiar colegi de apartament o perioadă. Pentru a reveni la ce scriam mai spus, se întâmpla adesea ca, noaptea târziu, să-i sune telefonul şi la capătul celălalt al firului să fie cîte o fată, care fie îl întreba ce mai face şi când ar avea timp să se întâlnescă, fie îl înjura că nu mai dăduse niciun semn de viaţă de foarte multă vreme.
De multe ori se întâmpla să nu treacă pe acasă cu zilele şi să primesc un telefon de genul: „Salut! Nu cred că ajung în seara asta acasă. Sunt invitat la o petrecere.”
Cu siguranţă aţi auzit vorba: „Sex, drugs&rock’roll!” Fără droguri, ăsta e John.
No offense, mate! :)

Satu Mare, iulie 2006

2008-02-08T14:08:00.000+02:00

Nu despre concertul în sine vreau să scriu aici, deşi a fost primul concert Trooper în Satu Mare.
După cântare, Laurenţiu şi Banderas (Andrei, sunetistul nostru de atunci), au mai zăbovit preţ de câteva ore într-o terasă din faţa hotelului pentru câteva beri. Şederea s-a prelungit până la ora pe care o stabilisem pentru întoarcerea acasă.
Aşa că, i-am luat pe băieţi din terasă şi i-am urcat în maşină.
Până aici, nimic neobişnuit.
La un moment dat, Banderas începe să sforăie. Şi sforăia mai tare decât motorul „van-ului” pe care îl aveam atunci şi care, vă asigur, era al dracului de zgomotos. Şi a sforăit de la Carei până la Sebeş, unde am oprit să mâncăm.
Acolo, împreună cu Coiotu’ am început să-l „aranjăm” puţin pe Banderas, care dormea în continuare, întins pe jos între două banchete: folosind un marker i-am pictat puţin faţa, i-am pus un bileţel pe care scria: „Numele meu este Andrei. O s** pentru 1 Ron.” Am lăsat uşa laterală a maşinii deschisă şi am intrat în restaurant să mâncăm. În timpul ăsta a apărut un autocar plin de copii, care au coborât şi au mers fix la maşina noastră să-şi facă poze cu domnul Banderas. Care domn Banderas, sforăia liniştit în continuare.
Mai târziu, aproape de Râmnicu Vâlcea, Banderas a „înviat” şi a cerut să oprim în prima benzinărie, pentru a-şi satisface nevoile personale. Am oprit, a intrat în benzinărie şi nu înţelegea de ce râde toată lumea de el, inclusiv femeia de serviciu care spăla holul din faţa toaletei. Într-un final, Banderas a realizat că faţa lui arată ca un grafitti nereuşit şi a ieşit nervos din benzinărie, spunând că merge pe jos până acasă. Din nefericire a greşit direcţia şi a luat-o spre Sibiu, de unde tocmai veneam.
Există atât poze cât şi înregistrări video/audio, pe care, la un moment dat, probabil că le voi posta.

Beat mort

2008-02-07T12:32:00.000+02:00

Iunie 2006, Timişoara

Era primul concert al nostru în Timişoara. Ştiam că trebuie să facem o impresie frumoasă, să-i convingem pe cei de acolo că suntem buni şi că ar trebui să venim mai des.
Cu o seară înainte cântasem la Sibiu, unde a ieşit foarte, foarte bine.
Pe drum spre Timişoara am oprit undeva, dracu’ ştie unde, să mâncăm. Nu-mi era prea foame, în schimb îmi era foarte sete: am băut rapid două beri.
Am ajuns la Timişoara, unde am fost întâmpinaţi cu vodka: Finlandia (old favourite of mine). N-am băut toata sticla, dar am băut suficient de mult din ea. Şi apoi nişte beri. Şi apoi nişte sticle de vin, cu un amic, pe care l-am întâlnit întâmplător acolo.
Totalul: suficient de mare încât să dărâme şi un cal.
Acum trebuia să mai şi cânt. Dispoziţie aveam, era chiar de zile mari. În schimb acuitatea tindea către ZERO. Nu-mi pot da seama cât de mult a influenţat prestaţia mea recitalul pe care l-am susţinut, cert e că, imediat după ce am coborât de pe scenă , Balauru’ m-a băgat „în şedinţă”: de acum încolo nu se mai bea nimic înainte de concert, nimeni, sub nicio formă, nu are voie să mai încalce regula asta. Probabil că Balauru a vorbit mai mult. Eu am adormit destul de repede. M-am trezit la Caransebeş, după aproape o oră, şi Balauru vorbea în continuare.
Dimineaţă în Piteşti trebuia să ne despărţim: unii dintre noi mergeau la Târgovişte, alţii la Bucureşti. Balauru mi-a zis că îşi cere scuze dacă a exagerat în discuţia din noaptea precedentă, dar că a fost animat de cele mai bune intenţii. Şi n-am putut să-i spun că, de fapt, mare parte a „moralei” pe care mi-a ţinut-o, nu am auzit-o, pentru că dormeam. (No offense mate, you’re still the Professor! J)
Acest embargo mi-a atras o gramadă de reproşuri din partea colegilor mei, John şi Laurenţiu: „Bă, ce p*** mea, nu puteai să bei şi tu mai puţin? Ai băut tot şi acum nu mai bem nimic”.
Una peste alta a urmat o perioada de prohibiţie, pe care am avut grijă să o încălcăm.
Sunt foarte curios ce reacţie va avea Balauru, când va citi asta.

Primul blog

2008-02-06T12:50:00.000+02:00

Jurnal online... de ce nu? Ideea mi-a venit sâmbătă seară citind cartea lui Nikki Sixx: „The Heroin Diaries: "A Year in the Life of a Shattered Rock Star”. Omul nostru este liderul uneia dintre trupele care la sfârşitul anilor 80 speriau America: Motley Crue. Dependent de heroină multă vreme a experimentat toate stările posibile: de la exuberanţă până la cele mai negre pshihoze. Toate astea le povesteşte cu francheţe în jurnalul pe care l-a ţinut pe perioada dependenţei de heroină, oferind o imagine diferită de cea pe care, în mod normal, o ai despre o vedetă: totul e roz, fericirea pluteşte peste tot.
Ce legătură au toate astea cu mine? Sau cu Trooper?
E simplu: la un alt nivel, şi nouă ni se întâmplă o gramadă de lucruri, unele plăcute altele nu, în timp ce colindăm ţara.
Şi pentru că am lansat deja o carte despre istoria primilor 12 ani, istorie în care multe amănunte, mai mult sau mai puţin picante, au fost omise. M-am gândit că ar fi interesant să postez aici, din când în când, frânturi de amintiri, care surprind multe momente pe care le–am trăit şi de care ştim numai noi, cei din trupă.
Vor fi şi bune şi rele, mergând pe principiul: ăst(i)a sunt(em), take it or leave it!Lectură plăcută!