vineri, 11 septembrie 2009

Ca la noi, la nimeni (despre oamenii de cultură din Târgoviște)

Aș fi vrut să nu fie nevoie să scriu rândurile de mai jos, aș fi vrut să vă povestesc despre un nou concert reușit, dar, din păcate, viața și întâmplările cotidiene nu-mi dau șansa asta.
Revin la o discuție începută zilele trecute, despre „absența” noastră din cadrul manifestărilor prilejuite de „Zilele Cetății” de la Târgoviște.
Deși nu am fost invitați să cântăm, organizatorii au comunicat celor care întrebau de ce nu suntem prezenți la concert, că am refuzat să cântăm și că am preferat să mergem la festivalul Stufstock de la Vama Veche.
Să fie clar:
1.Trooper nu a refuzat până acum niciun concert, indiferent de distanța pe care o aveam de străbătut, cu atât mai puțin am fi refuzat să cântăm acasă.
2. S-a întâmplat să avem 2 concerte în aceeași seară, după ce în seara precedentă am avut concert în afara țării și le-am onorat pe toate fără nicio problemă.
3. S-a întâmplat să avem două concerte în aceeași seară, la distanță de 300 de km unul față de celălalt. A plouat torențial tot drumul și, totuși, la ora stabilită eram la scenă, chiar dacă ulterior concertul a fost reprogramat pentru a doua zi, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
4. Am străbătut țara în lung și în lat între concerte și nu e ușor să mergi zilnic câte 500-600 km, pe drumurile din România.
În concluzie, atât cât va cânta, Trooper nu va refuza să urce pe nicio scenă, atâta vreme cât condițiile stabilite contractual sunt respectate.
După aceste lămuriri mă reîntorc la Târgoviște, pentru a vă povesti despre cei care au în mână frâiele manifestărilor culturale dâmbovițene:
Alina Dumbravă, o fată foarte pricepută în organizarea concursurilor de miss boboc în licee, facultăți și acum și în cadrul Zilelor Orașului, o fată pentru care muzica începe și se termină cu ceea ce se difuzează pe posturile muzicale autohtone. Pentru ea, rețeta succesului înseamnă o mână de fătuci (iertați-mi exprimarea, nu sunt misogin, ci doar foarte nervos!), care se fâțâie pe o scenă și concurează pentru un titlu de miss, secondate de o mână de trupe playback (fătucă decoltată + învârtitor de platane), un kitch oribil, demn de filmele lui Kusturica.
Această Alina Dumbravă hotărăște ce evenimente culturale au loc în Târgoviște, cine vine să cânte, să danseze, să... și această Alina Dumbravă a hotărât că, atâta vreme cât ea va „administra” acțiunile culturale dâmbovițene, noi, Trooper, nu vom mai cânta la niciun „eveniment” organizat de Primăria Municipiului Târgoviște.
Nu e un capăt de țară pentru noi, vom găsi, ca și până acum, metoda de a fi alături de susținătorii și prietenii noștri din Târgoviște, în schimb este o dovadă cât se poate de clară despre cum se desfășoară viața culturală la nivel local, cât de înapoiați suntem față de ceea ce ne pretindem a fi și, mai ales, este păcat că oameni al căror loc este în discotecă pe ringul de dans au în mână programul cultural și banii contribuabililor.
Îi dorim succes în ambițioasele planuri pe care și le-a propus și suntem conștienți de faptul că va avea succesul dorit, având în vedere vasta experiență și deschiderea culturală pe care le are.
Cât despre Trooper, vom fi prezenți în Târgoviște în această toamnă, cu ocazia turneului de promovare a noului album „Vlad Țepeș - Poemele Valahiei.”

18 comments:

Crazzy spunea...

Va sustinem, oricand, oricum, pentru orice! Daca este necesar ne strangem 'toti' motociclistii pentru a sustine o campanie impotriva celor care nu va lasa sa cantati. Trebuie doar sa spune-ti voi cand,unde si in ce zi, trebuie sa ne prezentam. iar noi vom fi prezenti. Spre ex. 'daca in Bucuresti pentru o campanie MARSUL-MOTOCICLISTILOR-FAIRPLAY s-au strans 1000 de motociclisti! pentru o campanie impotriva coruptiei si a celor care au ceva cu noi, cati vom fi?'
La mai multe succese.

Oscar spunea...

Salutare si bine ai venit!
Multumim pentru sustinere si va multumim pentru ca ati fost intotdeauna alaturi de noi! ;)
Poate n-ar fi rau sa le dam o lectie, e un subiect bun de gandire.

xyz spunea...

Am fost si eu in Targoviste pe 5 septembrie pentru a vizita o prietena. Am intrebat-o de mai multe ori de ce nu este si un concert Trooper dar nu as fi crezut ca acesta este raspunsul. Noi va sustinem.
De-abia astept concertul de lansare.

Oscar spunea...

@xyz: Multumim pentru sustinere. Stim ca sunteti mereu alaturi de noi si asta conteaza cel mai mult.
„Mergem inainte ca si pan-acum.”
Ne vedem pe 16 octombrie. ;)

Blondarock spunea...

Ce face "domnisoara" cu pricina este prostituarea demnitatii de sine pentru obtinerea unui gram de interese meschine, ce faceti voi se numeste simplu ARTA. Cine e mai castigat oare? Good luck, dudes!

Cătălin spunea...

Alina Dumbrava are 36 de fani si 0 prieteni. Alina e o fata de zahar, dupa cum spune unul din fanii ei de pe Neogen, si anume petrisor_claudiu74: "eşti o dulce...mă înebuneşte zâmbetul tău...cred că ai un gust tare dulce...Dă si tu un semn pe mailul de mai sus...e pe bune".
Alina are multe inimioare pe pagina si un canin galben.
Oscar, imbratiseaza-o pe Alina din partea mea!
Si transmite-i sa-i dea un semn lui petrisor claudiu; e pe bune!
Pupici!

Lenore spunea...

Mi-e sila ca astfel de persoane sunt din acelasi oras cu mine. Dupa ce ca ducem lipsa de evenimente culturale, atunci cand se organizeaza ceva ni se servesc tot felul de concerte cu trupe "la moda" ce nu transmit nimic.

Eu nu vad chestia asta ca o ofensa directa la adresa Trooper ci o ofensa adusa intregii muzici rock. In fine, daca unii traiesc cu ochelari de cal, n-o sa ii facem noi sa vada prea curand.

Mai grav este ca concertele astea chiar sunt facute pe banii nostrii, ai tuturor. Ca sa nu mai zicem ca stim si noi cum e cu "organizarea" unor astfel de evenimente, ca pe langa onorariile trupelor, banii intra de cele mai multe ori si in buzunarele cui trebuie. Oh the joy, Romania tara in care autoritatea publica este cel mai mare hot..

catch the moon spunea...

este trist,foarte trist..ma intreb ce se intampla cu Romania noastra,unde sunt principiile,unde este respectul??????si cand zic respect in cazul asta...unde este respectul pentru o trupa care are o poveste de cativa ani incoace,care a strans un numar considerabil de fani prin munca adevarata pe care o fac,prin arta,prin faptul k la fiecare concert nu exista cuvantul "playback" ptr ei....o trupa care face fericita o multime de oameni prin ceea ce ei creeaza...ASTA ESTE ARTA....trist ce se intampla.....vrem o Romanie erudita,nu una patata de kitschuri....dupa cum stiti baieti,Brasovul va sustine,va iubim mult d tot si continuati s faceti ce stiti voi mai bine,sa ne incantati cu muzica voastra..si k tot veni vorba..abia astept urmatorul concert...go ahead guys>:D<>:D<>:D<

Cherry spunea...

Oamenii cu capul pe umeri (intalniti cam rar astazi, ce-i drept), vor aprecia munca si efortul depus. Felicitari pentru munca voastra, si pentru succesul acumulat prin forte proprii.

Rock'n roll over! ;)

Amalia spunea...

bravo!!! abia asteptam!!! pe cand concertul in tgv? :D
rock on!
gand bun!

Cris. spunea...

Mda. chiar "Ca la noi, la nimeni"
Eu i-am dat un mai asteia, da sper sa raspunda...sper. Daca imi da un raspuns de doi lei, las respectu la o parte si ii spun ce am pe suflet.
Evetual facem si o petitie ;)

Maria spunea...

let's kill za bithc!

jur ca i pun piedica daca o mai vad prin lic....

cultura din aceasta domnisoara probabil este una de natura organica...sau imaginara
este o simpla antrenoare de majorete pe care mereu mi-am imaginat-o sub biroul primarului.

eu zic sa facem revolutie!!!
ca putem si suntem multi:)

baieti,aveti multi prieteni in acest oras.:)

si chiar daca incultura si manenele vand la targoviste(fapt demonstrat la zilele cetatii de anul acesta)unii mai vor si muzica de calitate

Capsă spunea...

Deci nu pot sa cred ce tampenie.
Ii rup gatul lu' vampa aia infundata.Cum si-a permis sa aibe tupeul asta?Ador muzica vostra,bine macar ca cineva stie ce inseamna muzica.Bravo voua !

Florian ISPAS spunea...

Donsoara Maria, tin sa-ti spun ca eu am fost extaziat dupa concertul de manele din acest an de la Zilele Cetatii. Asa mult m-am bucurat cand l-am vazut pe Liviu Guta in duet cu Liviu Pushtiu, un duet memorabil, ce sa mai, a fost visul meu pentru care tin sa-i multumesc din suflet Alinei Dumbrava.

Oscar spunea...

@ Lenore, Cherry, Catch The Moon, BlondaRock, Chris, Amalia, Maria, Capsa, Florian: Multumim tuturor pentru suport si pentru gandurile bune! :)
Promitem ca ne vom revansa cat de curand si vom avea un concert de zile mari in Targoviste! ;)

Maria spunea...

atunci "see you at the bar!"

Iulian spunea...

Yo Oscar, Frate...
Constipatia la femei este o problema tare deranjanta, care este la mare competitie cu lipsa de sex si masturbarea in cele din urma. Aceste aspecte isi pun amprenta pe activitatea de zi cu zi a sexului frumos si fetele de bun simt recunosc si stiu asta, dar isi mai cumpara ca sa aiba in camara laxative, sau whisky in firgider si prezervative in noptiera...
Nu e cazul aici, lasa nervii ca esti super baiat ca sa-ti strice ziua responsabila cu INCULTURA de la primarie!
Va pupa fratele vostru din Montreal. JEAN CEL MARE!
RESPECT.

Nicoleta spunea...

hey, subscriu!
mare lipsa de profesionalism la aceasta fatuca...Alina Dumbrava...mai bine ar sta in padure, nu in Dumbrava...acolo ii e locul, intre lupii cei flamanzi!